Uniunea Europeană îşi va revizui asistenţa pentru dezvoltare destinată palestinienilor după atacul Hamas împotriva Israelului, a anunţat luni seara Comisia Europeană, fără a mai menţiona o suspendare a acesteia, aşa cum anunţase anterior unul din comisarii săi, spre consternarea unora dintre cele 27 de state membre, transmite AFP.
Comisia Europeană a anunţat că lansează “o revizuire urgentă a asistenţei Uniunii Europene pentru Palestina“, după ce, cu câteva ore mai devreme, unul dintre comisarii săi, Oliver Varhelyi, anunţase suspendarea tuturor plăţilor planificate ca parte a asistenţei pentru dezvoltare.
“Toate plăţile suspendate imediat, toate proiectele reexaminate, toate bugetele referitoare la proiecte, inclusiv pentru 2023, amânate până la noi ordine, reevaluarea întregului program”, afirmase comisarul ungar responsabil de vecinătate şi extindere, într-un mesaj pe X (fostul Twitter).
“Amploarea terorii şi a brutalităţii împotriva Israelului şi a poporului său marchează un punct de cotitură. Nu este posibil să pretindem că nu s-a întâmplat nimic”, a spus acest comisar, în ajunul unei reuniuni extraordinare de urgenţă a miniştrilor de externe din statele membre ale UE, convocată în urma atacului Hamas asupra Israelului.
Acest anunţ a surprins Bruxelles-ul, dar şi alte capitale, mai ales că un purtător de cuvânt al Comisiei tocmai clarificase că o decizie privind revizuirea asistenţei europene acordată palestinienilor va fi înaintată celor 27 de miniştri în cadrul reuniunii de marţi.
Uniunea Europeană, cel mai mare susţinător financiar al palestinienilor, are un buget de aproximativ 1,2 miliarde de euro pentru perioada 2021 – 2024 destinat finanţării proiectelor, în special în domenii precum educaţia şi sănătatea.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Madrid, şeful diplomaţiei spaniole, Jose Manuel Albares, l-a sunt pe comisarul Varhelyi pentru a protesta împotriva acestei decizii, considerând că ar trebui mai întâi discutată de către cele 27 de state membre.
Irlanda a reacţionat şi ea.”Analiza noastră este că nu există o bază legală pentru o decizie unilaterală de această natură luată de un comisar individual şi nu susţinem o suspendare a asistenţei”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului irlandez de Externe. Acesta a precizat că Irlanda a solicitat în mod oficial Comisiei Europene să clarifice legalitatea deciziei sale.
Deşi capitalele europene au condamnat “actele teroriste” ale Hamas, mai multe s-au pronunţat împotriva deciziei anunţate de comisarul Varhelyi.
“Două milioane de oameni trăiesc în Gaza. Ei sunt, de asemenea, ostatici ai Hamas. Cu aceste metode, îi împingem în braţele teroriştilor”, a comentat ferm ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn.”Suntem cel mai mare donator al Gazei. Această asistenţă este importantă pentru tineri. Nu sunt bani pentru Hamas. Sunt pentru populaţia din Gaza”, adăugat el.
În acest context, Comisia Europeană şi-a revizuit poziţia luni seara în faţa reacţiilor din aceste capitale. Nu mai este vorba de suspendare, ci mai degrabă de o revizuire a programelor existente, care se va face rapid şi în consultare cu cele 27 de state membre.”Obiectivul acestei revizuiri urmăreşte să se asigure că nicio finanţare europeană nu permite vreunei organizaţii teroriste să efectueze atacuri împotriva Israelului”, a declarat Comisia.
În ceea ce priveşte suspendarea plăţilor menţionată anterior de comisarul Varhelyi, aceasta nu este necesară, potrivit acestui comunicat de presă.”Deoarece nu era prevăzută nicio plată, nu va exista o suspendare a plăţilor”, a subliniat Comisia Europeană.
Această revizuire va fi realizată de Comisie “cât mai rapid posibil, iar orice acţiune suplimentară necesară va fi coordonată cu statele membre şi partenerii săi”. (sursa)