Într-un articol publicat azi în Cațavencii, Patrick Andre De Hillerin se întreabă ce se întâmplă cu miile de oameni care în anii trecuți și în numele unor principii puternice – legate de democrație, anticorupție și statul de drept, luau cu asalt străzile mai multor orașe din țară, iar acum, când aceleași principii sunt încălcate de miniștrii guvernului PNL, suntem asurziți de o tăcere suspectă și complice…
”Vuvuzelele, fluierele, tobele și boxele portabile adastă, pline de praf, prin cămări, lângă steaguri tricolore și lângă steagurile UE, lângă mânuțe galbene cu mesaje mobilizatoare, lângă proiectoare, pungulițe cu rahat și lanterne de telefon mobil.”
Mai mult, în editorialul său, jurnalistul oferă și o explicație pentru numeroasele împrumuturi externe contractate de ministrul de Finanțe, puse de PNL pe seama grelei moșteniri (sic!), dar care ne aduc, iată, în atenția Comisiei Europene care va declanșa împotriva României procedura de deficit excesiv!
”Prima măsură a guvernului tranzitoriu Orban a fost să plătească mult în avans două miliarde de lei unor producători americani de rachete. Cheltuiala asta și multe altele asemeni, nenecesare, a dat peste cap bugetul, împingându-l înspre deficit. Și au venit, desigur, și împrumuturile. În cascadă. Grămezi de împrumuturi.” Înâlnirea epocală dintre Trump și Iohannis a costat România 54 de milioane de dolari pe minut!
Dar să presupunem, dacă doriți, că ar fi așa. De ce și-a dorit PNL să ajungă la guvernare? Nu pentru că – teoretic, avea soluții? Nu pentru că – după propriile lor spuse, cunoșteau realitatea (sic!)? Nu pentru că aveau pregătite planuri salvatoare pentru țară? Acum sunt la putere – pentru că AU AVUT MAJORITATE ÎN PARLAMENT CÂND AU DAT JOS GUVERNUL DĂNCILĂ, dar nu fac decât să dea vina pe cei de dinainte, nu fac decât scandal, nu fac decât să ne arunce în criză politică pentru că, de fapt, și se vede clar acum, scopul lor nu era țara, nu eram noi. Scopul lor era, în fapt, TOATĂ puterea. Atât.
De asemenea, atitudinea premierului față de scandalul declanșat de minciunile ministrului Sănătății este extrem de grăitoare și, la rândul ei, complice.
”Au ieșit la iveală mașinațiunile ministrului Sănătății. Omul, plătit ani buni de un spital privat, s-a grăbit să favorizeze acel spital în chiar începutul mandatului său ministerial. Pe față. Prins și în stare de incompatibilitate, ministrul a pur și simplu mințit, cu majestuoasă nerușinare, spunând că, de fapt, el operează pro bono.Pro bono, bre, adică moca, gratis, pe degeaba. Unde, în lumea plină de citate rafinate în care a crescut ministrul Costache, gratisul ăsta înseamnă vreo 20.000 de lei pe lună pentru 40 de ore de muncă. Și iar n-a zis nimeni nimic.”
Un întreg sistem de presă care nu mai prididea, acum câteva luni, cu înfierarea fostului guvern pentru adoptarea unor ordonanțe, tace acum cu capul ascuns în nisip, deși ”Guvernul Orban (a dat) 25 de ordonanțe de urgență într-o singură noapte, ca netoții. Fără avizele necesare, scrise pe genunchi în chiar ședința de guvern, nejustificate de nici o urgență reală. Ei, și? Mucles, liniște.”
Probabil că românii, cei mulți și cei care gândesc cu mintea lor, ar trebui să își pună și ei aceste întrebări, iar noi toți, ca societate, ar trebui să ne uităm lung și bine în oglindă și să ne dăm seama cu adevărat cine și pentru cine (ne) lucrează.
Materialul integral poate fi citit aici.
