Fostul ambasador și consilier prezidențial Cătălin Avramescu, profesor universitar de Științe Politice, a postat pe Facebook mai multe întrebări legate de teza de doctorat a generalului Nicolae Ciucă, nominalizat pentru formarea noului guvern.

”Unde este teza de doctorat a generalului Ciucă?

Ascunsă, din câte înțeleg. După titlu – “Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale” – pare în cel mai bun caz maculatură.

Suspectez că, la fel ca alți generali făcuți la apelul bocancilor, Ciucă a furat/plagiat și el. A văzut cineva teza savantului care abia știe să citească de pe o hârtie?

Îi cer public lui N. Ciucă să prezinte teza sa de doctorat. Dacă are ce”, scrie profesorul Avramescu în postare.

Cătălin Avramescu a avut o reacție ironică și în momentul desemnării generalului Ciucă, de către președintele Klaus Iohannis, pentru formarea noului cabinet. (ziare.com)

Articolul precedentNoi excepții privind accesul cu certificatul verde, la 12 ore după ce restricțiile au intrat în vigoare. Care sunt modificările și cum se merge la MALL
Articolul următorAccesul în Parlament, inclusiv al presei, doar pe bază de certificat verde – Parlamentarii sunt exceptați