profit.ro: Adrian Băzăvan este un tânăr diplomat european (29 ani) în serviciul Comisiei Europene, doctorand al ASE București și membru fondator al Asociației Cred în România. A înființat Asociația „Cred în România” alături de un grup de tineri care prin studiu și muncă s-au afirmat în România, datorită acesteia.
Pentru că suntem înconjurați de știri senzaționale și opinii negative, tinerii au pornit într-un demers de a schimba perspectiva prin care românii se raportează la țara lor, aducând în atenția lor lucrurile bune, proiectele inspirate și ideile care fac o diferență. Vor astfel să convingă că România merită, România crește și România devine mai bună.
Care este contextul în care ne aflăm?
Adevărul este că România este o țară cu venituri ridicate și un indice al dezvoltării umane foarte înalt, fiind a 7- a cea mai mare economie din Uniunea Europeană și a 36-a din lume în funcție de PIB-ul ajustat la puterea de cumpărare.
În termeni nominali, economia României cântărește în prezent cât a altor 7 State Membre ale Uniunii Europene împreună (Lituania + Estonia + Letonia + Croatia + Slovenia + Cipru + Malta).
Astfel, deși este deja bine poziționată, România progresează rapid într-o serie de indicatori economici, sociali și politici, înregistrând în ultimul deceniu a treia cea mai creștere economică anualizată din UE, după Irlanda și Malta (care, prin natura dimensiunilor și tipologiilor lor economice foarte particulare, sunt mai degrabă excepții statistice). De fapt, aproape în fiecare an, economia României o depășește pe cea a unui alt Stat Membru. În 2016, economia României a depășit-o pe cea a Greciei, în 2018 a depășit-o pe a Portugaliei iar în 2019 pe a Cehiei. Conform tendințelor actuale, următoarea țară pe care România o va depăși este probabil Finlanda, constituind prima țară nordică.
Aceasta a permis ca PIB-ul/locuitor raportat la puterea de cumpărare al României să depășească 70% din media europeană în 2020, pornind de la doar 44% în 2007. Iar până în 2030, pentru că noi creștem mult mai repede, probabil vom ajunge la 100% din media europeană.
În altă ordine de idei, România este de departe prima destinație a investițiilor din Europa Centrală și de Est și devine din ce în ce în ce mai competitivă în sectoare precum tehnologia informației, industria electronicelor și cea a automobilelor.
România a părăsit comunismul și a reușit să construiască o democrație funcțională, stabilă, în care fiecare cetățean și firmă are atât libertatea, precum și siguranța, de a își face planuri și de a prospera.
România sigur nu este cea mai bună țară din lume, dar se dezvoltă rapid și recuperează decalaje, aflându-se deja în rândurile țărilor prospere, sigure și dinamice. Milioane de români pricepuți și cinstiți își fac treaba cu demnitate acolo unde se află.
Povestea lor merită să fie spusă pentru că este povestea României reale.
Lipsa de încredere a românilor în ei înșisi
Totuși, în contrast cu aceste realități palpabile pentru fiecare dintre noi, sentimentele de apartenență, de mândrie sănătoasă și de încredere în forțele proprii sunt din ce în ce mai slabe. În contextul în care spațiul mediatic este dominat de știri senzaționale, de opinii negative și de zvonuri uneori nejustificate, lucrurile bune rămân de cele mai multe ori nevăzute. Românii au ajuns sa nu mai aibă încredere în forțele proprii, au devenit suspicioși față de cei din jurul lor și pesimiști la adresa viitorului.
Acest deficit de optimism și încredere în România contribuie direct la pierderea de capital uman valoros – in special tineri, slăbirea sentimentului de responsabilitate față de societate, reducerea coeziunii sociale si a solidarității, lipsa de încredere în produsele și în serviciile românești și descurajarea antreprenoriatului local.
aflați toate detaliile pe profit.ro