Guvernul vrea sa stie cât de mare este ameninţarea TikTok pentru ţara noastră. Sebastian Burduja, ministrul digitalizării, a facut anuntul. România ar putea interzice TikTok pe telefoanele de serviciu ale bugetarilor, în primă fază. Decizia radicală ar putea avea la bază motive de siguranţă naţională, după modelul marilor puteri Occidentale, care consideră aplicaţia un spion cibernetic al Chinei.
Aplicaţia TikTok ar putea fi interzisă pe computerele, laptopurile, tabletele instituţiilor de stat şi pe smart-phone-urile de serviciu ale parlamentarilor şi funcţionarilor publici. În România, sunt peste şapte milioane de utilizatori ai platformei sociale chinezeşti.
Nicolae Ciucă: “O asemenea decizie trebuie sa se bazeze pe datele furnizate de specialisti, pe analiza de retea, precum si consecintele unei astfel de decizii. Trebuie analizate foarte bine şi în momentul în care ne-am clarificat, nu vad niciun fel de problem sa ne aliniem la comportamentul Comisiei Europene si al altor tari unde prin acest canal sunt livrate o serie întreagă elemente si mesaje care nu intotdeauna au continutul pe care ni-l dori, mai mult s-a ajuns acolo incat sunt folosite astfel de canale pentru dezinformare si propaganda.”
Riscurile pe care le ascunde Tik Tok
Experţii în securitate spun că TikTok are acces la camera şi microfonul de pe dispozitivul pe care este instalat şi că accesează toate fotografiile, filmările, contactele şi datele despre locaţiile utilizatorilor. Apăsările tastelor, virtuale sau nu, sunt înregistrate, iar aplicaţia poate să “citească” tot ce scrii.
Silviu Stahie, specialist în siguranţă informatică: “Eu, cu dispozitul meu personal. Ajungi cu el la serviciu, intri, vrei să te foloseşti de reţeaua de wifii de la serviciu, te conectezi cu el la serviciu. Oferi informaţii companiei despre faptul că tu şi lista de prieteni lucraţi în aceeaşi clădire, aveţi aceleaşi interese. Ele pot fi folosite şi în mod negativ, evident, de unde şi grija că guvernul Chinez ar putea cere, nu ştiu, oferiţine-ne informaţii despre o x persoană care lucrează. Este vulnerabil doar prin informaţiile pe care le colectează.”
Inclusiv Senatul României ar putea fi vizat de eventuala interdicţie pentru TikTok. Camera Superioară a Parlamentului şi-a inaugurat contul oficial luna trecută, dar în curând, l-ar putea închide, după modelul de la Strasbourg. Aplicația TikTok este interzisă, din 20 martie, pe toată aparatura Parlamentului European: computere, telefoane mobile și tablete. 8.000 de funcționari și agenți europeni au fost avertizați în acest sens.
Silviu Stahie-specialist în securitate informatică: “Persoane din China, din conducerea companiei sau din deveopmentul aplicaţiei au accesat informaţii pe care nu ar fi trebuit să le acceseze. Se strâng foarte multe interacţiuni despre utilizatori şi aceste informaţii este neclar unde se duc, cum sunt folosite mai departe.”
Tik Tok ar putea interzis de tot în SUA
Statele Unite vor să meargă chiar mai departe şi să interzică TikTok nu doar în Congres, echivalentul parlamentului, ci la nivel naţional.
Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă: “Ceea ce vreau să spun şi am arătat foarte clar că TikTok-ul reprezintă o problemă şi o ameninţare. Suntem îngrijoraţi pentru că are legătură cu colectarea datelor despre americani şi reprezintă un potenţial risc naţional.”
Canada şi Danemarca iau şi ele în serios ameninţările de securitate care vin de la TikTok – au cerut parlamentarilor să şteargă aplicaţia de pe telefoanele de serviciu. China neagă acuzaţiile de spionaj şi atacă deciziile luate în Europa.
Mao Ning, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe: “Uniunea Europeană pretinde că este cea mai deschisă piață din lume, dar recent a luat măsuri restrictive și a suprimat în mod nerezonabil companiile altor țări din motive de securitate națională. Acest lucru ar putea diminua încrederea comunității internaționale în mediul de afaceri din UE.”
În toiul scandalului, TikTok vrea să arate responsabilitate. A anunţat că toţi utilizatorii sub 18 ani vor avea curând o limită zilnică de utilizare de o oră. Reţeaua socială are peste un miliard şi jumătate de utilizatori în lume. (sursa)