… până când, să zicem, o iei de la Gară spre Nufărul, sau de pe Borșului până spre Oșorhei. Atunci se oprește șmecheria. Atunci începe slalomul printre gropi și guri de canal și denivelări. Și nu mai e șmecherie. Decât a drumarilor și a celor care i-au plătit sau îi plătesc. Da! Ei sunt șmecheri. Ei au, de obicei, mașini cu suspensii gen covorul fermecat, care le nivelează și cea mai cruntă gaură din asfaltul bătrânului nostru oraș.
Da, știm. 199% dintre orădeni sunt extrem de mulțumiți de orașul lor, chiar și așa cum e descris mai sus, sau mai jos.
Da, știm. Oradea bate Bucureștiul la fundul gol (cum altfel?) în materie de buget. Pentru că vom mai reveni pe subiect, trebuie totuși amintit că nenorocitul (sic!) de București dă undeva la 20% din PIB-ul României… Cum spunea Birlic, Bucureștiul e un iad cu orchestră simfonică, pe când paradisul nostru…
Da, știm. Fostul edil, cel mai edil dintre edili – un fel de întemeietor al orașului nostru tânăr, totuși, de peste 900 de ani (!) – citea cărți semnate (că doar nu scrise!) de Bloomberg de unde învăța de câte ori se înșurubează becurile publice și la câți centimetri distanță se plantează panseluțele.
Da, știm. Atrage Primăria fonduri de nu mai are de unde da înapoi banii pe care UE îi cere pentru că erau… atribuiți cumva, curvește… Cine proiecta și câștiga licitația (ce să vezi?) și construia și se îmbogățea (în continuare).
Dar să nu fim răi. Oradea e, pe bună dreptate, un oraș frumos și turistic. Poftiți în Centru!
Este o mostră clară a organizării șantierelor de către cea mai Primărie dintre primăriile bogatei și frumoasei noastre patrii. Este o imagine care spune multe. Spune cât de mult îi doare pe toți în dos și de tot. Mai ales de oraș și de orădeni.
Dacă vi se pare normal, felicitări! Trăiți în cel mai bun oraș posibil. Dacă ați mai văzut și alte primării și alte orașe și alte șantiere știți că asta se numește ghiolbănie și prostie și nesimțire și nepăsare și, desigur, incompetență.
Să nu ne amărâm, însă. Poate bem o cafea? E chiar lângă Primărie. Se vede de pe geamul primarului, dacă întinde un pic gâtul. Dar ce contează? Primarul Oradiei, din câte știm, nu stă în Oradea așa că de ce l-ar deranja?…
Astfel încât, da! Mare, mare șmecherie e draga noastră urbe.
Și pentru că, se pare, mai mult nu putem, am decis că suntem cei mai buni, ca și americanii care dau centuri sau cupe mondiale la competiții la care participă doar ei și canadienii. Iar asta în sine, chiar e șmecherie. O fi scris Bloomberg despre cum se face și cât costă?