Noelia Martínez este biolog molecular la Universitatea Oxford (Marea Britanie). „Oamenii iau medicamente când se îmbolnăvesc, dar acum se gândesc să le folosească pentru a slăbi cinci kilograme”, a declarat în interviul pentru El Pais. Cercetătoarea spaniolă lucrează la Centrul pentru Diabet, Endocrinologie și Metabolism al Universității Oxford, pentru a înțelege mecanismele sistemului nervos în scopul dezvoltării unor medicamente împotriva obezității, care să distrugă grăsimea cu efecte secundare minime.
De-a lungul istoriei, cea mai presantă problemă a omenirii a fost evitarea foametei, dar industrializarea a inversat situația pentru o mare parte a planetei. Pentru milioane de oameni, alimentația a devenit un pericol pentru sănătate. Organizația Mondială a Sănătății estimează că numărul persoanelor obeze din lume s-a dublat din 1990, ajungând aproape de 900 de milioane. Epidemiologia arată că sărăcia este asociată cu riscul de supraponderabilitate, iar unii cercetători au identificat nivelurile hormonilor precum leptina ca fiind cauza pentru care unii oameni nu se pot opri din mâncat, deși organismul lor nu mai are nevoie de hrană. Totuși, cu cât se studiază mai mult această problemă, cu atât devine mai evident că, pentru multe persoane supraponderale, sfaturile simple precum „mănâncă mai puțin și mișcă-te mai mult” nu sunt întotdeauna eficiente.
Noelia Martínez lucrează la Universitatea Oxford într-una dintre echipele care încearcă să depășească înțelegerea superficială a mecanismelor fundamentale ale obezității. „Oamenii au impresia că obezitatea este problema unor oameni care stau pe canapea, mănâncă mult și nu se mișcă, fiind leneși. Acest stil de viață contribuie, într-adevăr, la dezvoltarea obezității sau a problemelor metabolice, dar există și alți factori”, explică ea într-un interviu video pentru El País. „În unele cazuri, puține, cauza este o mutație genetică. Dar mai există și alte situații în care un stil de viață nesănătos perturbă procesele metabolice normale, iar atunci când încerci să revii la normal, prin dietă sau exerciții, organismul nu răspunde.”
Ce poate perturba echilibrul organismului și duce la obezitate?
„Poate fi vorba despre o mutație genetică, un „blestem” de la bază, dar există și obiceiuri sau schimbări de mediu care pot perturba acest echilibru. În cercetările noastre pe șoareci,-spune cercetătoarea- am observat că dietele bogate în grăsimi sau zahăr provoacă modificări ale proceselor metabolice, care dereglează, de exemplu, ceasul biologic intern. Într-un articol publicat în Science, autorii au expus șoarecii la diete bogate în grăsimi, iar acest lucru a dereglat ceasurile interne ale organelor metabolice, precum ficatul. Astfel, creierul primește semnale eronate, iar șoarecii încep să mănânce mai mult atunci când ar trebui să se odihnească.
Eu am lucrat, de asemenea, la cercetarea modului în care sistemul nervos influențează organele metabolice periferice. Dietele bogate în grăsimi pot afecta expresia unor gene sau eliberarea de neuropeptide în creier. Se creează un nivel de toxicitate cauzat de cantitatea mare de grăsimi, iar acest lucru trimite semnale greșite, determinând organismul să acumuleze grăsimi în locuri nepotrivite, cum ar fi ficatul. Acest organ nu ar trebui să acumuleze grăsimi – pentru asta există țesutul adipos.
Dietele bogate în grăsimi duc, atât la oameni, cât și la șoareci, la acumularea excesivă de grăsimi, ceea ce determină țesutul adipos să producă prea multă leptină. Această hormon trimite semnale către creier pentru a opri consumul de alimente, indicând că depozitele de grăsimi sunt suficiente. Însă, excesul de grăsime perturbă acest mecanism, iar senzația de sațietate dispare.”
Cum se poate restabili echilibrul?
„O alimentație sănătoasă și exercițiile fizice sunt întotdeauna esențiale, spune Noelia. De asemenea, este important să avem o relație sănătoasă cu mâncarea – să nu asociem stresul sau anxietatea cu consumul excesiv de alimente. Aspectul psihologic este foarte important. Noi încercăm să înțelegem bine aceste circuite, cum sunt cele care conectează țesutul adipos și ficatul cu creierul. Dacă descifrăm aceste mecanisme, putem proiecta medicamente care să intervină asupra lor. De exemplu, un medicament care să modifice răspunsul ficatului la grăsimi, astfel încât să le mobilizeze în loc să le acumulez
Majoritatea tratamentelor farmacologice pentru obezitate încearcă să activeze sistemul nervos simpatic pentru a crește distrugerea grăsimilor. Problema acestor tratamente este că, pe lângă faptul că distrug grăsimile, ele au efecte asupra organismului care pot provoca, de exemplu, tahicardie. O parte a muncii mele a fost să definesc genetic, într-un mod foarte specific, care fibre nervoase merg către țesutul adipos și să le disting de cele care merg către inimă. Ideea este să proiectăm un medicament care să activeze fibrele pentru distrugerea grăsimilor fără să activeze cele care controlează inima, astfel încât să slăbești fără să apară tahicardie.
Putem face ceva pentru a ne proteja de riscul de obezitate sau de problemele metabolice?
„Stilul nostru de viață – ceea ce mâncăm, activitatea fizică, calitatea somnului – este cel mai important. Dacă avem un stil de viață sănătos și ne menținem organismul cât mai sănătos posibil, corpul nostru va avea o mai mare flexibilitate metabolică și se va putea adapta mai bine la schimbările externe, cum ar fi stresul de la locul de muncă sau circumstanțele care ne dereglează ritmul circadian.”
Soluțiile farmacologice ar putea avea un rol important în combaterea obezității?
„Componenta farmacologică va fi relevantă, deoarece, la un moment dat, persoanele obeze ajung să aibă un sistem metabolic atât de afectat încât, oricât de mult ar face exerciții sau și-ar îmbunătăți dieta, corpul lor va avea nevoie de un ajutor extern pentru a reveni la echilibru. Pentru a dezvolta medicamente foarte specifice, este esențială munca noastră de a descrie exact rutele metabolice implicate. Astfel, vom putea crea medicamente cu mai puține efecte secundare, evitând situațiile în care un medicament care ajută la pierderea grăsimii provoacă tahicardie sau hipertensiune, cum s-a observat la modelele animale. Uneori, șoarecii pot chiar să moară în timpul tratamentului, deoarece organismul lor răspunde diferit la medicament.
De aceea, mai este mult de lucru până când aceste medicamente vor putea fi utilizate la oameni. Trebuie să reușim să separăm componentele sistemului nervos care acționează asupra organelor esențiale de cele care activează distrugerea grăsimilor. În plus, trebuie avut în vedere că nervul vag, de exemplu, controlează ficatul, care moderează consumul de alimente la șoareci, dar controlează și vezica urinară.
În mod normal, oamenii iau medicamente atunci când sunt bolnavi, dar acum se gândesc să le ia pentru a slăbi și, uneori, nici măcar când sunt obezi, ci doar pentru a scăpa de cinci kilograme. În aceste cazuri, abordarea este complet diferită, pentru că riscurile asumate nu sunt aceleași.”
S-a evidențiat și importanța ritmurilor circadiene, acel ceas intern pe care îl avem, în menținerea echilibrului metabolic.
„Ritmurile circadiene sunt extrem de complexe, deoarece reprezintă un sistem dependent de mai multe semnale, toate în echilibru fin. Avem un ceas central, situat la baza creierului, care este reglat de ciclurile de lumină și întuneric. Totuși, celulele și organele noastre au propriile ceasuri interne, reglate în parte de semnalele ceasului central, dar și de factori precum tiparele de somn, activitatea zilnică, orele la care mâncăm sau ne odihnim.
Pentru cei care lucrează în ture, ceasul intern este perturbat, pentru că, lucrând noaptea, mediul înconjurător este întunecat, iar ei ar trebui să fie inactivi, dar sunt activi. Ceasul lor intern nu este sincronizat cu ceea ce se întâmplă în exterior, cu ciclurile de lumină și întuneric. S-a constatat că, pe termen lung, acest lucru poate crește riscul de probleme metabolice, cum ar fi diabetul sau ficatul gras. Acest lucru este mai frecvent la cei care schimbă frecvent turele de lucru și mai rar la cei care lucrează în ture de noapte constante. În experimentele cu șoareci, am folosit sisteme pentru a altera aceste cicluri de lumină și întuneric, provocând un jet lag cronic timp de câteva săptămâni. Acești șoareci au dezvoltat ficat gras și numeroase probleme inflamatorii.”
Unul dintre efectele observate la persoanele care iau agoniști GLP-1, medicamentele de succes împotriva obezității, este lipsa dorinței de a mânca, ceea ce li se pare neplăcut. Este posibil să ne pierdem dorința de a mânca fără să pierdem și alte aspecte importante ale plăcerii?
„Eu nu lucrez cu oameni, dar nutriționiștii subliniază importanța faptului că suntem ființe sociale, iar mâncarea este mai mult decât un mijloc de alimentare. Este un moment social, de interacțiune cu ceilalți, dar și un moment de plăcere. Reducerea aportului alimentar până la un anumit punct este pozitivă, dar trebuie avut grijă să nu devină o problemă care să-ți afecteze viața, cum ar fi să nu te poți bucura de o masă de Crăciun cu familia. Acest lucru nu te va ajuta la nivel psihologic și îți va crea o altă problemă. În plus, o astfel de situație nu este sustenabilă.” (sursa)
