Problema creditelor cu dobânzi exagerate oferite de bănci este una des reclamată de către fermierii din România. Mulți dintre aceștia spun că procentele uriașe pe care le impun băncile îi împiedică să devină competitivi pe piața europeană, unde fermierii din Occident beneficiază de dobânzi aproape de zero la creditele curente.

Realizatorul Ovidiu Ghinea a discutat subiectul în emisiunea ”Agricultura la Raport” cu doi fermieri care deși sunt tineri, s-au confruntat deja cu realitatea dură a băncilor din România. Ciprian Olteanu, agricultor din județul Călărași, ne-a spus că această problemă ar fi trebuit să se afle mai sus pe lista de priorități a guvernanților decât măsura prin care tinerii fermieri pot să primească 50 de hectare de teren din proprietatea statului. Agricultorul a explicat că mulți dintre acești tineri fermieri nu sunt bancabili, așa că nu se vor putea dezvolta, astfel încât să lucreze eficient cele 50 de hectare.

”Ești tânăr, ești nou venit pe piața de agribusiness, de unde ai bani? Aici trebuie găsită o soluție, pentru că teren poate că mai iei de la bunicul, de la bunica, de la mătușa. Chiar și fărâmițate, te înțelegi cu fermierii din zonă să îl lucrezi tu. Dar important este dacă ești bancabil sau nu, pentru că alocarea de teren este doar jumătate de măsură”, a explicat fermierul Ciprian Olteanu.

Un alt tânăr fermier, Cosmin Iancu, ne-a relatat o întâmplare personală petrecută recent, când a încercat să ia un credit de la bancă. Deși avea un istoric cu banca respectivă, dobânda impusă a fost atât de mare încât și-a luat gândul de la credit, pentru că suma pe care trebuia să o returneze era aproape dublă.

”Eu m-am dus la banca cu care lucrez de când bunicul meu a înființat societatea și am solicitat un credit de 1 milion de lei, în condițiile în care nu aveam nicio datorie la banca aceea sau la alta. Mi-au pus o dobândă de 9%, pe lângă faptul că trebuia să umblu cu ipoteci și îmi evaluau un utilaj de 300.000 euro la 100.000 euro. Problema era că după ce restituiam acest credit, deci în 7 ani de zile cu o dobândă de 9% pe an, aveam să plătesc undeva la 1,6 milioane de lei. Păi în momentul când eu fac jumate-jumate cu banca… Este exact o camătă cu acte. Sună rău, dar așa este. Pur și simplu mi-am luat gândul”, ne-a spus fermierul Cosmin Iancu. (agro-tv.ro)

Articolul precedentUn miliard de doze de vaccinuri administrate în întreaga lume. Vaccinul AstraZeneca, cel mai răspândit
Articolul următorDoar una din patru maşini noi înmatriculate pe piaţa locală mai este pe motorină