Nici nu învaţă, nici nu mucesc. Vorbim de sute de mii de tineri români care nu au nicio ocupaţie, iar numărul lor s-a dublat în ultimii ani. Cei mai mulţi sunt obişnuiţi să stea pe banii părinţilor. Specialiştii spun că nici statul nu le oferă soluţii.
În România sunt în jur de 900 de mii de tineri care fac parte din generația NEETs, adică au între 15 și 24 de ani, și nici nu studiază dar nici nu muncesc. Din păcate, sunt foarte puțini tineri luați în evidență de autorități, adică nici măcar 160 de mii.
Diferenţele mari între cifre arată, de fapt, nepăsarea autorităţilor pentru această categorie, spun specialiştii.
Pe de altă partea, studiile arată că doar 5 din 100 de tineri din această categorie își doresc lucreze.
Keren Rosner, psiholog: Originea acestei probleme e în educație. Educația de acasă, de la școală. Părinții foarte ocupați sau care nu știu să-și dezvolte o relație bună cu copilul au tendința fie să le ofere foarte mult. Fie să fie indiferenț, copilul dacă primește foarte multe lucruri nu-și dezvoltă capacitatea de a avea răbdare, de a fi preseverent, de a avea obiective.
Oana Datki, specialist resurse umane: E foarte greu. Nu știu în ce direcție să meargă, nu știu unde ar putea să se angajeze, ce ar putea să lucreze, în ce condiții, cum să și facă un CV, cum să aplice pentru un job.
Ce-au făcut până acum autorităţile?
Au eleborat o schemă de ajutor prin care tinerii sunt susținuți să-și deschidă propriile afaceri. Numai că mulţi n-au abilităţi pentru asta.
Dumitru Costin, preşedinte BNS: Mulți dintre acești tineri au deficiențe majore în scris, citit. Sunt undeva în zona analfabetismului și atunci cu ei trebuie să faci cu totul altceva, să-i spui “apucă-te de o afacere”, e greu.
Rata şomajului în rândul tinerilor între 18 şi 24 de ani e de aproape 20 de procente. Cei mai mulţi tineri fără ocupaţie sunt în Suceava, Bacău şi Galaţi. La polul opus se află Ilfov,Timiş, Tulcea şi Dâmboviţa. (observatornews.ro)