Conform unor surse BihorNews.ro, organizația PSD Bihor și-a decis candidații considerați eligibili pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Astfel, conform informațiilor noastre, la Senat, pe locul unu se va afla neurochirurgul și profesorul universitar Aurel Mohan, președintele PSD Bihor, urmat de Gabriel Ghilea, în prezent subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

La Camera Deputaților, lista va fi deschisă de Corina Ene, primărița comunei Căbești, realeasă în funcție pentru un nou mandat la alegerile locale din iunie.

Pe locul al doilea se află deputatul Ioan Mang, profesor universitar și fost președinte al PSD Bihor, parlamentar din anul 2020. Ioan Mang este vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii, dar și membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Pe locul al treilea a fost nominalizat Felix Cozma, Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar pe locul al patrulea Bekesi Csaba, directorul AJOFM Bihor, sociolog și lector universitar.

Social-democrații bihoreni mizează pe câștigarea unui mandat de senator și a trei mandate de deputat.


Reamintim faptul că senatorul Florian Bodog, vicelider al grupului PSD din Senat, a anunțat recent că nu va candida pentru un nou mandat și se va focusa pe activitatea de Decan al Facultății de Medicină din Oradea, care se pregătește să intre într-un amplu proces de modernizare. Florian Bodog, medic chirurg și profesor universitar, este în prezent membru al Comisiei pentru sănătate și vicepreședinte al Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie din camera superioară a Parlamentului.


UPDATE

La Senat, pe lista PSD Bihor se mai regăsesc:

  • pe locul 3, Polman Carmen – director adjunct la Casa de Pensii Bihor
  • pe locul 4, Huniadi Carmen-Anca – conferențiar universitar
  • pe locul 5, Avram Nicolae – inspector școlar general adjunct
  • pe locul 6, Venter Liciniu-Cătălin – manager al Ambulanței Bihor

La Camera Deputaților, lista PSD Bihor este completată de:

  • pe locul 5, Negrea Adrian – lector universitar
  • pe locul 6, Negrini Sever-Cornelius, medic
  • pe locul 7, David Sergiu-Octavian, politolog
  • pe locul 8, Popa Florin-Viorel, antreprenor
  • pe locul 9, Moțoc-Chivari Elena, profesor
  • pe locul 10, Gligor Claudiu-Octavian, inginer
  • pe locul 11, Cacuci Florin-Ciprian, inginer
  • pe locul 12, Ruse Anca-Alexandra, psiholog

Articolul precedentPrimele imagini din dosarul de mită al fostului ministru Nelu Tătaru (PNL). DNA cere ridicarea imunităţii
Articolul următorGuvernul Ciolacu mărește, din nou, alocațiile copiilor: 800 de lei pentru copiii sub 2 ani și peste 300 de lei pentru cei mai mari