timesnewroman.ro: Chiar dacă lucrează de cinci ani pe același post și are același salariu, un coproratist din România este extrem de încântat de situația lui profesională. Asta pentru că, spune el, tocmai i-a fost promovată caserola în care își aduce zilnic mâncare la birou. Și nu orice promovare, ci una masivă.

„Acum mănâncă șeful meu din ea”, exultă corporatistul. „Promovare mai mare ca asta nu cred că există! Și chiar dacă în teorie a fost promovată caserola, vorbim totuși de caserola mea, în interiorul ei e în continuare mâncarea mea, deci practic am fost promovat eu. Sunt extrem de fericit.”

Și cum o fericire nu vine niciodată singură, corporatistului i-a fost promovat și locul de parcare. „Acum își ține șeful meu trotineta electrică sau bicicleta acolo, că uneori vine cu mașina la birou, alteori cu trotineta sau bicicleta și are nevoie de două locuri de parcare. Asta este practic o nouă recunoaștere a importanței mele în cadrul companiei”, este de părere corporatistul. (sursa)

Articolul precedentANAF. În atenția contribuabililor care au achitat și nu au beneficiat până în prezent de restituirea taxei speciale pentru autoturisme
Articolul următorAtac armat în Baia Mare. Un trăgător a deschis focul împotriva unei mașini oprite la un semafor (VIDEO)