Cu două zile înainte de încheierea stării de urgenţă şi implicit a achiziţiilor fără licitaţii, Poliţia Română nu s-a grăbit să cumpere echipamente de protecţie pentru poliţişti, însă a cumpărat mii de bastoane cu electroşocuri.
13 mai 2020. Penultima zi a stării de urgenţă, România fierbea la propriu cu peste 16.000 de infectaţi cu COVID-19 şi 1.036 de morţi. La Suceava era încă cel mai mare focar din ţară, medicii cădeau pe capete, oamenii mureau în spitale încuiaţi în saloane, iar echipamentele de protecţie lipseau de peste tot.
Personalul medical se proteja din donaţii.
S-au făcut punţi aeriene umanitare şi se dăduse drumul deja de aproape două luni la achiziţii fără licitaţii, tocmai ca spitalele şi toate instituţiile publice să poată cumpăra repede materiale sanitare, dezinfectanţi sau nebulizatoare pentru protecţia împotriva virusului ucigaş.
Pe 13 mai, cu două zile înainte de încheierea stării de urgenţă, şi desigur a supapei achiziţiilor fără licitaţii, Poliţia Română nu se grăbeşte să îşi facă stocuri de spirt, alcool sanitar, biocide, măşti de protecţie sau combinezoane. Încheie repede trei contracte prin negociere fără publicare prealabilă şi cumpără:
– 4000 de căşti de protecţie cu vizor (582.624 lei cu TVA);
– 400 complete de blocare trecere auto (259.086 lei cu TVA);
– 4000 bastoane cu eletroşocuri (509.320 lei cu TVA).
Obiectele, de care cu siguranţă poliţiştii aveau nevoie, dar nu atunci şi nu aşa. Graba achiziţiilor este cel puţin suspectă, mai ales că surse din IGRP spun că la recepţia bastoanelor cu şocuri electrice, 5 din 10 nu funcţionau. Dovadă stă şi procesul-verbal întocmit la acea vreme, dar şi realitatea din ziua de azi.
Împărţite din vară la poliţiştii de Ordine Publică, bastoanele au început de atunci să cedeze, multe s-au rupt, ori la unele, din trei arcuri electrice funcţionează doar două, unul sau niciunul.
Mulţi agenţi nici nu le mai iau în patrulare. Cum de au ajuns la gunoi bastoane de 500.000 de lei? Simplu. Bastoanele au fost cumpărate din China printr-un SRL românesc.
Un SRL care a achiziţionat un baston cu cel mult 18 dolari şi l-a vândut la IGPR cu 32 de dolari. Practic, firma câştigătoare, SC TRADECO ENGINEERING DGC SRL, a rămas cu un profit de peste 200.000 de lei.
În SEAP, firma figurează cu 26 de cumpărări directe, 10 proceduri simplificate şi patru licitaţii, toate cu statul. O firmă de apartament cu două depozite deţinută de Drăgoi George Claudiu.
Numai anul trecut, în pandemie, firma a câştigat contracte în valoare de aproape un milion de euro. De exemplu, cu Institutul Cantacuzino, cu Poşta Română sau Aeroportul Timişoara, cele mai multe fără licitaţie. (antena3.ro)