Doar în Germania sunt zeci de şantiere unde un număr mare de români lucrează zi de zi, însă, de cele mai multe ori, plecările nu se fac prin agenţii, ci pe cont propriu sau prin intermediul rudelor ori al cunoştinţelor.

Numai 59 de români au plecat să muncească în străinătate în 2020, arată datele furnizate de Inspecţia Muncii la soli­ci­ta­rea ZF referitoare la distri­bu­ţia românilor în construcţii în ţările Uniu­nii Europene. Olanda şi Polonia au primit, la rândul lor, câte un român în construcţii, în vreme ce în Franţa au ajuns 16, în Belgia – 13, iar în Danemarca – 6.

„Agenţii de plasare a forţei de muncă în străinătate au obligaţia să transmită trimestrial, până la sfârşitul lunii următoare trimestrului încheiat, inspectoratului terito­rial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul social, respectiv sediul perma­nent, situaţia privind persoanele mediate şi an­gajate în străinătate“, spune Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat la Inspecţia Muncii, ca răspuns la solicitarea ZF.

În realitate, doar în Germania sunt zeci de şantiere unde un număr mare de români lu­crează zi de zi, însă, de cele mai multe ori, ple­cările nu se fac prin agenţii, ci pe cont pro­priu sau prin intermediul rudelor ori al cunoştinţelor. Datele din piaţa construcţiilor arată că, de fapt, în străinătate lucrează pe şantiere aproximativ 700.000 de români.

„Oamenii vin acasă în concediu, de săr­bători, şi pleacă înapoi în ţările în care lu­crează luând cu ei o rudă, un vecin, un prie­ten. Majoritatea celor care lucrează în con­strucţii în străinătate nu pleacă prin agenţii. Sindicatele din ţările respective nu-şi doresc ro­mâni acolo, pentru că fac concurenţă for­ţei de muncă locale. De aceea, românii sunt plătiţi mai prost, acceptă condiţii pe care italienii sau nemţii nu le-ar accepta“, spune Adriana Iftime, directorul general al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).

În tot acest timp, România are un deficit de circa 350.000 de oameni în sectorul construcţiilor, dacă toate proiectele anunţate – publice şi private – ar urma să fie duse la îndeplinire, potrivit unei analize ZF pe baza datelor furnizate de jucătorii din piaţă. Din acest număr, cam 100.000 ar trebui să fie angajaţi calificaţi, pentru sarcini care necesită experienţă şi pregătire, spun constructorii din România.

Mai mult, mulţi constructori români au trecut deja graniţele pentru a derula proiecte în străinătate, astfel că cei 700.000 de muncitori români de pe şantierele din Germania, Franţa, Belgia şi din alte ţări pot fi o sursă importantă de recrutare pentru aceste companii.

Hidroconstrucţia, PAB România, Petcu Construct sunt numai câteva dintre companiile româneşti din construcţii care şi-au extins prezenţa dincolo de graniţe şi au încheiat contracte pentru proiecte în străinătate. (zf.ro)

Articolul precedentDorințele bihorenilor de Ziua Europei
Articolul următorCum se scoate corect o căpuşă. Evită greșeala pe care o fac mulţi