♦ Guvernul a promis un plan de relansare la fel ca cel propus IMM-urilor, dar acest plan nu se vede nicăieri ♦ Datele la T1 arată o cădere a ponderii industriei în PIB de la 21,3% în T1 2019 la 19,6% în 2020.
Industria, care face constant aproape un sfert din PIB, se zbate într-o criză profundă cu o cădere în primul trimestru de 27,7%. Deşi guvernul a promis susţinere pentru industrie acum mai bine de o lună în cadrul unui plan de relansare economică, cu măsuri precum credite garantate de stat, un program similar cu IMM Invest, acesta nu a fost detaliat şi concretizat, scrie zf.ro.
„Există acel plan pe care ni l-a promis guvernul că este pregătit pentru marile companii. Să vedem în ce constă, dar nu mă aştept la prea mare lucru pentru că în România forţa guvernului este dată de resursele financiare pe care le poate pune la dispoziţie, însă noi nu ne putem compara cu Germania, de exemplu“, comentează Aurelian Dochia, analist economic.
Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români (AOAR), este de părere că măsurile pentru IMM-uri care au fost adoptate de guvern au ajutat indirect şi companiile mari din industrie, însă este nevoie de măsuri concrete şi pentru jucătorii mari din economia românească.
„Ni s -au promis măsuri, dar până una alta este o problema de ecosistem de business. Într-un fel masurile acestea luate, cum au fost garanţiile pentru IMM-uri şi şomajul tehnic a menţinut ecosistemul şi astfel s-a menţinut cererea pentru produse industriale. Masurile s-au adresat indirect şi marilor întreprinderi, dar asta nu scuză faptul că nu avem încă masuri pentru marile întreprinderi“, a declarat Florin Pogonaru.
Producţia industrială, principalul indicator pentru evoluţia industriei, a scăzut cu 38% în aprilie 2020, a 11-a lună de scădere consecutivă. (sursa)