Printreranduri.net: Am aflat în sfârșit cine sunt „specialiștii” de care ascultă Guvernul și „autoritățile” atunci când iau decizii prin care ne restricționează viețile și ne restrâng drepturile și libertățile în lupta lor cu pandemia.

Din Februarie 2020 până astăzi, ordonanțele Guvernului în materie de luptă contră COVID-19 s-au bazat pe hotărârile luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, comitet din care fac parte toate ministerele și serviciile secrete ale statului.

CNSU este prezidat de primul-ministru și își bazează deciziile pe recomandările Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. De comunicarea legată de criza COVID se ocupă un alt grup, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Componențele acestor 2 „grupuri” au ajuns adevărate secrete de stat. Componența Grupului tehnico-științific s-a aflat abia în urmă cu câteva zile. Componența nominală a GCS a rămas în continuare la secret.

Din grupul „tehnico-științific” fac parte 24 de specialişti. Medici am numărat vreo 14, restul fiind din diverse structuri ale statului, mai ales cele militarizate.

Cine sunt medicii care recomandă măsurile anti-COVID:

– șeful grupului „tehnico-științific” este doctorul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne – Departamentul pentru Situații de Urgenț

– 2 reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență (Călin Alexandru, Bogdan Oprița)

– 3 doctori de Institutul Național de Sănătate publică (Simona Pârvu, Adriana Pistol și Radu Cucuiu)

– 2 de la Ministerul Sănătății (Andrei Tudor Rogoz și Daniela Rajka) și alți 2 medici de la Institutul de Boli Infecțioase, Matei Balș (Gabriel Popescu și Cătălin Apostolescu)

– 3 medici militari de la Ministerul Apărării Naționale (Dragoș Marian Popescu, Valeriu Gheorghiță, Andreea Păuna)

– directorul executiv DSP București, Oana Nicolescu.

– 2 doctori de la Serviciul Protecție și Pază (Lucian Lerescu, Claudiu Sbarcea). În cazul acestora, mie nu îmi e foarte clar dacă aceștia sunt prezenți în GTS în calitate de medici sau de securiști…

Ceilalți 10 membri sunt „specialiști” în alte domenii. Un general de la Ministerul de Externe, un chestor de poliție de la Ministerul de Interne, un general de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, un general de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, un chestor de la Poliția de Frontieră, 3 directori și un secretar de stat de la Ministerul Transporturilor, un director de la Compania de Aeroporturi București și un reprezentant (secretar general) de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Nu am găsit pe lista „specialiștilor” cu care se consultă guvernul niciun reprezentant al vreunei Universități sau facultăți de medicină sau de la vreun spital județean din provincie.

În ceea ce privește Grupul de Comunicare Strategică, știm doar doar instituțiile care au reprezentare, cam aceleași ca și în grupul ”tehnico-științific”: Guvern, ministerele Afacerilor Interne, Sănătății, Apărării Naționale, Afacerilor Externe și Transporturilor, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Componența grupului fiind secretă putem bănui că, cel mai probabil, aceleași persoane fac parte și din acest grup ca și din primul. Mai știm că șeful acestui grup „strategic” este tot comandantul Arafat. Și mai știm că a avut și un coordonator politic până la 1 Mai 2021. Un anume Andi Manciu, un „specialist” în comunicare de la PNL (fără diplomă de licență), desemnat direct de premierul de atunci, Ludovic Orban. De la demisia acestui domn Manciu (la presiunea noului premier Cîțu), s-a așternut din nou tăcerea asupra acestui grup misterios și total netransparent.

Deci cam aceștia ar fi cu nume și prenume marii „specialiștii” pe mâinile cărora ne-am lăsat viețile în ultimele 18 luni.

PS. Președintele Iohannis a convocat săptămâna trecută o ședință de urgență la Cotroceni pentru a lua noi „măsuri”/ restricții împotriva celor nevaccinați. La ședință au participat următorii „specialiști”: premierul interimar Florin Cîțu, ministrul interimar al Sănătății, Attila-Zoltán Cseke, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol. Adică 5 politruci + 3 experți numiți politic.

Așa cum observa cineva, Iohannis a stat de vorbă (pentru a găsi soluții) fix cu cei despre care a zis că sunt vinovați pentru că mor atât de mulți români. „A discutat cu piromanii despre cum ar putea fi stins focul pus de ei. Dar logica a fost ucisă de ceva timp în procesorul prezidențial„, observă Dragoș Pătraru. Observația sa e valabilă și pentru procesul decizional al ”autorităților”. Mâine revin cu mai multe detalii în acest sens. Și exemple concrete. (printreranduri.net)

Articolul precedentRomânia, la coada clasamentului UE și în privința mamografiilor efectuate
Articolul următorBREAKING Fără restricții la mall-uri și hoteluri. Obligația prezentării certificatului verde nu a fost cuprinsă de Guvern în hotărârea cu noile măsuri, deși Raed Arafat anunțase acest lucru