Ultimul sondaj realizat de CURS arată că PSD are o intenție de vot de 31%, în timp ce liberalii se bucură de sprijinul a 20% dintre cei chestionați. Conform cifrelor, șase partide ar prinde Parlamentul.

Sondajul CURS pentru luna mai, studiu sociologic unde nu există vreo precizare că ar fi făcut la comanda unui partid, arată că dintre cei chestionați, 31% ar pune ștampila pe PSD, dacă duminica viitoare ar fi alegeri, cu 2% mai puțini față de sondajul din martie. 

Și în cazul liberalilor există o mică scădere, adică intenția de vot în luna mai este de 20%, în timp ce în luna martie era de 21%. Al treila partid, din punct de vedere al intenției de vot, este Alianța pentru Unirea Românilor, care se bucură de sprijinul a 17% dintre cei chestionați. Față de luna martie au înregistrat o creștere de un punct procentual.

UDMR și PMP mai prind Parlamentul

Două puncte procentuale în plus a înregistrat USR, în ceea ce privește creșterea intenției de vot, de la 9% la 11%. UDMR și PMP se mențin la 5%, ceea ce înseamnă că ar prinde locuri în noul legislativ. De altfel, și în 2020, PMP a ratat la mustață intraterea, fiind la limită. 

O intenție de vot de 4% are atât Partidul Umanist-Social Liberal (cel fondat de Dan Voiculescu) și Partidul SOS, al senatoarei Diana Șoșoacă.

Sondajul vine cu un an înainte de primul test electoral, care va fi reprezentat de europarlamentare care ar trebui să fie stabilite la începutul lunii iunie, după cum a indicat și Parlamentul European, într-o decizie recentă.

Ce cred românii despre Schengen

Peste 50% dintre cei întrebați au declarat că rototativa premierilor sigur va avea loc. Mai precis, 17% au precizat că „sigur da”, 46%, „probabil da”, în timp ce 13% „probabil nu”, iar 7% „sigur nu”.

La întrebarea despre ce părere au despre primirea României în Schengen anul acesta, 3% au răspuns că „sigur da”, 12%, „mai degrabă da”, în timp ce 44% au fost de părere că „mai degrabă nu”. 26% dintre cei întrebați au fost convinși că sigur România nu va fi primită în Schengen.

Sunt date inclusiv despre grevă. Prin urmare, 43% dintre cei care au răspuns susțin că profesorii „au salarii mici și greva e justificată”, în timp ce 39% au precizat că „au salarii mici, dar greva nu este oportună”, iar doar 16% au „salarii suficiente, nu trebuiau să intre în grevă”. 

Metodologie

Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din România, în vârstă 18 ani şi peste; Volumul eşantionului: 1082 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste; Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat; Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%; Metoda de culegere a datelor: față-în-față, la domiciliul respondenților; Perioada de realizare: 19 – 27 Mai, 2023 (sursa)

Articolul precedentConsiliul Naţional al Elevilor solicită o procedură de urgenţă pentru înscrierea elevilor la Bacalaureat: Incertitudinea din rândul elevilor din ani terminali creşte cu fiecare zi în care această situaţie persistă
Articolul următorANPC le cere băncilor să emită noi grafice de rambursare pentru credite. Ce înseamnă rate egale și rate descrescătoare