În ședința Senatului de astăzi, senatorul PSD Bihor Aurel Mohan a atras atenția asupra modului în care este prezentată public așa-numita „criză” a deficitului bugetar. Într-o declarație politică tranșantă, parlamentarul bihorean a susținut că adevărata problemă a României nu este lipsa banilor, ci lipsa adevărului, a echității și a unei viziuni de guvernare centrată pe oameni.
Aurel Mohan, președintele PSD Bihor: Vreau să abordez din nou problema deficitului bugetar al țării noastre. Și vreau să spun de la bun început că, din punctul meu de vedere, problema României nu este lipsa banilor, ci lipsa adevărului și a echității. Iar în absența acestora, nu putem vorbi despre o guvernare în interesul oamenilor.
Finanțele țării noastre nu s-au prăbușit de la o zi la alta. În schimb, încrederea în guvernanți și în clasa politică este la cea mai joasă cotă. Iar una dintre cauze poate fi identificată tocmai în falșii „salvatori”, care explică cât de mare este dezastrul bugetar, încercând astfel să se reinventeze politic. Aceștia descoperă „crize” grave la tot pasul, pentru că doar așa pot pretinde că sunt relevanți, doar așa au motive să „salveze” țara.
Acești politruci, alături de falși experți, încearcă să acrediteze ideea inevitabilității măsurilor de austeritate și spun că niciun guvern nu va putea evita creșterea taxelor. Oare chiar așa să fie? Chiar nu se pot găsi alte măsuri decât soluțiile lor favorite, pe care le aplică dogmatic, chiar dacă știu că prin acestea fac mai mult rău decât bine?
Printre acestea, austeritatea impusă românilor e văzută ca o fatalitate. În viziunea celor de dreapta, austeritatea pare să țină de destinul economiei și al societății românești. Cum apare o problemă, cum propun măsuri de austeritate. De această dată, este vorba despre sperietoarea numită deficitul bugetar care cauzează creșterea datoriei publice. Nimeni nu spune că lucrurile stau roz, însă de aici și până la discursul prăpăstios al unora este un drum lung!
Vă reamintesc că în luna februarie nu era nicio problemă: aveam un buget al țării adoptat de Parlament cu o majoritate largă de 254 voturi „pentru” și 192 „împotrivă”. După nici trei luni și după câștigarea alegerilor prezidențiale de către Nicușor Dan, în mai, deja eram în scenariu apocaliptic. Dar deficitul îl cunoșteam încă de anul trecut. Cum de s-a descoperit dintr-odată că nu mai sunt bani? Oare ce s-a întâmplat? Chiar atât de rea a ajuns situația țării noastre?
Criza nu a venit peste noapte, iar cine susține asta fie ne minte, fie ne consideră proști, doar pentru că vrea să conducă România prin „crize” perpetuate și permanentizate. Unii se tem de vocea oamenilor și atunci vor să-i conducă prin inducerea unui sentiment de nesiguranță.
Dacă ne uităm puțin pe cifre și punem lucrurile în context, gravitatea „crizei” se estompează considerabil.
Într-adevăr, România a ajuns la o datorie publică de peste 1.000 de miliarde de lei, adică 56% raportat la PIB. Dar știți cât are Italia? 136,3%! Și nu e singura țară vest-europeană care se confruntă cu o datorie publică atât de mare. Franța are 113,8%, Belgia e la 105,6%, iar Spania a ajuns la 104,3%! Mai aproape de noi, Grecia – țara cu cea mai mare datorie – are un deficit de 158,2%! Adică aproape de trei ori cât procentul României. Ați auzit ca vreun grec, italian, francez, belgian sau spaniol să se plângă că ar avea vreo problemă? Sau să se îngrijoreze că vor rămâne fără fondurile europene? Nici vorbă! La ei nu e nicio „criză”, doar la noi!
Mai mult, dacă ne uităm la media datoriei publice a țărilor UE, constatăm că ea este de 81,6%! Mult peste ce are România!
Să nu uităm că avem un plan fiscal de reducere a deficitului pe o perioadă de șapte ani, convenit în toamna lui 2024 cu Comisia Europeană. Știți ce prevede acesta? Că datoria publică a României va ajunge la 62,6% din PIB până în 2029! Concluzia?
„Criza” deficitului arată mai degrabă ca un instrument discursiv al unora care vor să pară pricepuți și prin asta să se țină agățați de putere, decât ca o problemă atât de gravă precum vor aceștia să pară. „Salvatorii” vor să o rezolve, în condițiile în care în nicio altă țară europeană nu se pune problema în termeni atât de duri.
Eu zic să ne concentrăm mai bine pe lucrurile cu adevărat importante și, în loc de austeritate, să vedem cum putem genera bunăstare și plusvaloare în economie și în societate.
Așa cum am mai spus și cu altă ocazie, este esențial să renunțăm la clișee precum „statul este supraponderal” – o idee eronată, de altfel, preluată dintr-un discurs politic învechit și deconectat de la realitățile sociale. Statul român are nevoie de consolidare și profesionalizare în domenii esențiale. Mă refer, în primul rând, la educație și sănătate. Nu putem construi un stat eficient și orientat spre cetățean reducând personalul sau investițiile tocmai în aceste sectoare vitale. În fața provocărilor economice actuale, este important să ne concentrăm pe măsuri care nu doar să echilibreze bugetul, ci și să reducă inechitățile. Nu putem repeta greșelile trecutului, când unele măsuri – deși prezentate ca soluții tehnocrate – au fost profund politizate și ideologizate, având efecte negative disproporționate asupra celor mai vulnerabili membri ai societății. Creșterile bruște de taxe sau măsurile drastice de economisire nu au adus beneficii pe termen lung nicăieri și niciodată.
Avem însă la dispoziție alternative viabile și eficiente: o mai bună colectare a veniturilor, combaterea evaziunii fiscale și creșterea transparenței cheltuielilor publice. România nu cheltuiește peste măsură! Dimpotrivă, ponderea cheltuielilor publice în PIB este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Problema reală este capacitatea redusă de colectare fiscală, care limitează profund capacitatea statului de a oferi servicii de calitate și de a sprijini dezvoltarea socială.
Dincolo de cifre, trebuie să ne uităm la oameni. Părți largi ale populației, în special din mediul rural și din zonele slab dezvoltate, se simt lăsate în urmă. Această percepție alimentează neîncrederea, nemulțumirea și, uneori, opțiunile politice radicale. Chiar dacă nivelul de trai a crescut în România în ultimele decenii, progresul nu a fost resimțit în mod egal de toți cetățenii. O reformă fiscală inteligentă și echilibrată tocmai în această direcție trebuie orientată: spre incluziune socială și corectitudine. România are nevoie nu doar de reducerea deficitului bugetar, ci mai ales de reconsolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile publice. Doar așa putem construi o societate mai coezivă, în care nimeni nu se simte ignorat sau marginalizat. România are nevoie de stabilitate, dar și de viziune. De măsuri ferme, dar echitabile. De politici care să stimuleze dezvoltarea și să reducă decalajele, nu de austeritatea care să le adâncească. O societate sănătoasă nu se construiește doar prin cifre contabile, ci prin investiții în oameni, în educație, în sănătate și în infrastructură. (sursa)
