profit.ro: Organizațiile neguvernamentale ar putea avea la dispoziție doar 60 de zile pentru formularea cererilor de suspendare a autorizațiilor de construire și maximum un an pentru atacarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) dacă va fi adoptat un proiect de lege inițiat de un grup de senatori liberali condus de Daniel Fenechiu, relevă date analizate de Profit.ro.

De ce este important: Astăzi nu există o limitare în timp a acestor demersuri juridice. În prezent, orice asociație, care are în statut obiective referitoare la mediu sau urbanism, este prezumată ca având calitate procesuală activă și interes în orice litigiu de mediu sau de urbanism.

Această situație crează un dezechilibru major în sectorul imobiliar, generându-se situații în care „proiecte imobiliare cu valoare de piață de sute de milioane de euro sunt atacate în mod neîntemeiat în contencios administrativ de astfel de «organisme sociale interesate», care pentru introducerea acțiunii trebuie numai să achite taxe de timbru modice, de ordinul zecilor de lei“, se arată în expunerea de motive a senatorilor liberali la proiectul legislativ

Aceștia propun ca ONG-urile să mai poată face plângeri prealabile în litigii ce vizează autorizațiile de construire doar până la maximum 30 de zile de la data în care primăria a publicat informațiile despre autorizația de construire sau după notarea autorizației în Cartea Funciară sau după publicarea informațiilor din autorizație într-un ziar sau de la data afișării panoului de informare pe șantier, indiferent care dintre aceste date survine ultima.

De asemenea, termenul pentru cererile de anulare, de suspendare, de intervenție accesorie sau de intervenție principală este de 60 de zile de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data expirării termenului legal de soluționare a plângerii.

Dacă plângerea prealabilă nu mai este obligatorie, termenul pentru introducerea cererilor de anulare, de suspendare, de intervenție accesorie sau de intervenție principală este de 60 de zile și începe să curgă de la data ultimei operațiuni de publicitate.

Astăzi nu există nicio lege care să precizeze care este termenul în care un ONG trebuie să introducă o cerere de anulare sau o cerere de suspendare dacă plângerea prealabilă nu mai este necesară. Practica arată că ONG-urile pot ataca oricând și acte administrative individuale care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

În plus, inițiatorii proiectului legislativ vor să limiteze perioada în care un ONG poate ataca în instanță un PUZ la maximum un an de la data aprobării acestuia

Citește mai mult pe profit.ro.

Articolul precedentFlorian Bodog: Cine și pe ce bază a luat decizia cumpărării a 80 de milioane de doze de vaccin?
Articolul următorImagini greu de privit pentru orice fan al Barcelonei. Ce s-a întâmplat pe Camp Nou. Laporta: “O rușine! E scandalos!”