Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, într-un dosar în care luni au avut loc percheziţii.

Alături de el au fost reţinuţi şeful Serviciului Rutier, Aurelian Mircea Rotar, şi doi poliţişti rutieri. Chestorul Mihai Rus a fost prins conducând cu viteza de 110 kilometri pe oră pe un tronson unde limita este de 50 de kilometri pe oră şi, în urma unei înţelegeri cu ceilalţi suspecţi, ar fi declarat că o altă persoană se afla la volan, pentru a nu fi sancţionat.

Astfel, potrivit DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 17 iunie, a suspecţilor:

  • Mihai Rus, chestor de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte) şi fals în declaraţii,
  • Aurelian Mircea Rotar, comisar şef de poliţie şi şef al Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte), complicitate la fals în declaraţii şi omisiunea sesizării,
  • Ioan-Raul Paşca, agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj – Serviciul Rutier, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
  • Cătălin-Claudiu Mureşan, agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj – Serviciul Rutier, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

”În data de 29 aprilie 2024, suspectul Rus Mihai ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliţie din care făceau parte şi suspecţii Mureşan Cătălin-Claudiu şi Paşca Ioan-Raul, acesta fiind surprins cu aparatul radar, conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis luni seară.

În acest context, Mihai Rus, împreună cu ceilalţi poliţişti cercetaţi în dosar, ar fi stabilit o modalitate prin care să nu i se aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispoziţiilor legale.

”Concret, în urma discuţiilor purtate s-ar fi hotărât ca suspectul Rus Mihai să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi şi făcut în data de 22 mai 2024), iar agentul constatator, Paşca Ioan-Raul, să nu aplice sancţiunea contravenţională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripţie. De asemenea, s-ar mai fi stabilit ca suspectul Rus Mihai să nu dispună cercetarea disciplinară a agentului de poliţie Paşca Ioan-Raul în contextul de mai sus”, adaugă DNA.

În acte, apare că soția acestuia s-ar fi aflat la volan, scrie presa locală. 

Mihai Rus este nepotul fostului ministru Ioan Rus şi se află la conducerea IPJ Cluj din 2022. (sursa)

Articolul precedentOPINII. PSD a dat, PNL a luat, fie numele fraierului lăudat
Articolul următorProdusul cu care o mică localitate din România a devenit cunoscută în toată Europa. Germanii sunt cei mai interesaţi şi plătesc şi 100 euro pe kilogram. Există și în Bihor!