Premierul Nicolae Ciucă a convocat, duminică, la ora 11.15, o ședință de urgență la Guvern, la care vor participa toți miniștrii.

Acest lucru se întâmplă după ce tulpina africană Omicron a produs panică în Europa, mai multe țări semnalând cazuri cu această nouă mutație a COVID.

Ședința de guvern a fost convocată după ce tulpina africană Omicron produce îngrijorări tot mai mari Europa. Olanda, Cehia și Germania au anunțat că investighează posibile cazuri de infecție cu noua tulpină. Executivul este pregătit să trimită un avion în Africa de Sud pentru a-i repatria pe cei 36 de români blocați acolo.

“Se vor lua decizii foarte importante. Practic, miniștrii se reunesc în ședință și pentru a adopta o hotărâre de guvern prin care să se stabilească trimiterea unei aeronave pentru cei 36 de sportivi români blocați în Africa de Sud. Din informațiile pe care le avem, știm că vor fi repatriați cu o aeronavă a Ministerului Apărării.

Lotul echipei campioane de rugby a României se află în turneu în Africa de sud, iar sportivii nu se pot întoarce în țară după ce toate zborurile spre Uniunea Europeană au fost anulate. Autoritățile caută soluții astfel încât să facem față în situația în care va fi confirmată această mutație sud-africană și la noi în țară”, a transmis reporterul Antena 3 Cristina Ștefan.

“Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 noiembrie 2021

Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.


I.    PROIECTE DE HOTÂRÂRI
1.    PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Notă: Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României”, se precizează într-un comunicat al Guvernului României.

Articolul precedentCrypto-milionarul român. Cine este şi cum a ajuns de la un bitcoin la un portofoliu de peste 120 de milioane de dolari?
Articolul următorIoan Mang: Avem nevoie urgentă de noi capacități de producție a energiei în Transilvania