Călătorii care circulă cu trenul pe varianta Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor trebuie să se pregătească de doi ani și jumătate de coșmar. Începând cu 8 ianuarie 2024, pe tot acest tronson, calea ferată urmează să fie electrificată și modernizată, în baza unui proiect care se realizează din fonduri europene.
Reprezentantul Companiei Naționale a Căilor Ferate “CFR” SA, Oana Brânzan, precizează că circulația trenurilor nu va fi total suspendată pe această rută.
”Întregul tronson intra intr-un amplu program de dezvoltare a infrastructurii feroviare, pe o lungime de 166 de kilometri. Vom depune toate eforturile, astfel încât să asigurăm continuitatea traficului feroviar pe toată perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare și electrificare a acestui tronson de cale ferată”, susține Oana Brânzan.
Cea mai complicată situație va fi pe loturile cuprinse între Aghireș și Aleșd unde, în zona în care calea ferată traversează munții, există o singură linie, pe care se circulă alternativ din ambele sensuri.
Oana Brânzan arată că pe aici trenurile nu vor circula deloc, iar călătorii vor fi transbordați cu mijloace auto.
„Modificările apar începând cu data de 8 ianuarie 2024, când se deschid primele două șantiere, pe loturile din mijlocul tronsonului, între Aghireș și Aleșd, pe o lungime de aproximativ 90 de kilometri. Pe această distanță se va asigura transbordare cu mijloace auto”, explică ea.
Și pe loturile aflate la capetele tronsonului Cluj-Napoca – Episcopia Bihor vor fi restricții, dar aici circulația trenurilor nu va fi oprită:
„Apar modificări și între Cluj-Napoca și Aghireș, respectiv Aleșd, Oradea, frontieră cu Ungaria, însă aici nu se va închide în totalitate traficul feroviar. Nu va fi nevoie de transbordare cu mijloace auto, însă circulația se va desfășura alternativ, pe un singur fir, din ambele sensuri”, susține Oana Brânzan.
Proiectul de elecrificare și modernizare pentru cei 160 de kilometri de cale ferată dintre Cluj-Napoca și granița cu Ungaria include și construcția unui pasaj rutier care va traversa calea ferată în zona Tăietura Turcului din Cluj-Napoca. Această investiție va fi gata odată cu întreg șantierul la calea ferată, pentru care, spune reprezentantul CNCF “CFR” SA, Oana Brânzan, avem de așteptat doi ani și jumătate:
„Din păcate, veștile nu sunt îmbucurătoare, pentru că această transbordare cu mijloace auto se va realiza până la finalizarea lucrărilor. Durata de execuție a programului de modernizare este până în iunie 2026”, a mai spus Oana Brânzan.
Modernizarea căii ferate între Cluj-Napoca, Oradea și Episcopia Bihor costă 7,75 de miliarde de lei și va fi finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Odată cu finalizarea lucrărilor, pe această rută vor fi introduse trenuri noi, de mare viteză, care vor circula cu până la 160 de kilometri pe oră . (sursa)