Guvernul a pus în dezbatere publică proiectul de buget pe anul 2021. Dincolo de orice calcule, un lucru trebuie spus clar despre acest buget – e un buget de austeritate, scrie Victoria Stoiciu în Libertatea.  

Cheltuielile cu personalul, conform bugetului, sunt plafonate la 9,8% din PIB în 2021 și 9,1% din PIB în 2022. În traducere liberă, asta înseamnă înghețarea salariilor. Urmează ceea ce Cîțu numește „recalibrarea finanțelor” – adică restructurări, concedieri, rediscutarea legii salarizării. 

În contrapartidă pentru austeritatea aplicată veniturilor și angajaților, premierul ne promite o creștere economică bazată pe investiții, care vor ajunge la  5,5% din PIB.

În perioade de recesiune, ca acum, când investițiile private frânează, creșterea investițiilor publice este esențială. Dar poți crește investițiile fără a lovi în puterea de cumpărare a populației și deci în consum, așa cum face Guvernul Cîțu. Acest lucru va afecta nu doar oamenii, al căror nivel de viață va scădea, ci și economia, a cărei creștere va fi încetinită.

De trei decenii încoace, corul economiștilor neoliberali ne repetă întruna că o creștere bazată pe consum nu e sănătoasă. Această mantră are un scop – e un așa-zis argument economic împotriva creșterilor de salarii în sectorul public și cel privat, a creșterii pensiilor, alocațiilor etc.

Experiența recentă ne arată însă că putem crește salariile și avea simultan creștere bazată pe investiții – în anul 2018, când au fost majorate salariile în sectorul public, contribuția investițiilor (24,2% din PIB) la creșterea economică a fost de 2,2 puncte procentuale, comparabilă cu contribuția consumului privat (69,1% din PIB), care a fost de 2,6 puncte procentuale.

Ceea ce nu ne spun prietenii economiști ASE-iști ai domnului Cîțu este că doar o creștere „istorică” a investițiilor publice, așa cum își propune actualul guvern, nu e suficientă pentru a genera creștere economică. 

Degeaba se împăuna anul trecut Florin Cîțu, pe atunci ministru al finanțelor, că a investit masiv, declarând: „Am schimbat paradigma din prima zi de guvernare. Am spus din primul moment. Investim, iar economia privată o să răspundă pozitiv. Așa a fost”. 

Nu, nu a fost așa. Rezultatele nu s-au văzut, iar contribuția investițiilor la creșterea economică a fost negativă în 2020, de minus 0,8. 

Nu a fost nicio schimbare de paradigmă – a fost „business as usual”. Cu aceeași mentalitate, cu aceiași oameni la cârmă, ce ne-ar face să credem că anul acesta lucrurile vor sta altfel și investițiile vor produce rezultate?

De ce se întâmplă asta, de ce banii investiți nu produc creștere? Pentru că cheltuim aiurea. Indiferent cine a fost la guvernare, structura investițiilor publice din ultimii 10 ani arată așa: peste jumătate din bani merg pe ceea ce se cheamă „cheltuieli asimilate investițiilor” – adică achiziții de imobile, de terenuri, dotări independente (achiziții de echipamente, mobilier, autoturisme etc.), dar și studii de fezabilitate, consultanță, asistență tehnică.

Impactul economic redus al investițiilor se măsoară prin ceea ce se cheamă multiplicatorul economic – câți euro produce în economie fiecare 1 euro cheltuit sub formă de investiții? Diverse studii ne arată că valoarea multiplicatorului pentru investițiile publice este sub 1 – se estimează că fiecare euro cheltuit pe investiții generează în  jur de 0,4 –0,7 euro, în funcție de perioada studiată. 

Altfel spus, 100 de euro cheltuiți sub formă de investiții publice duc la o creștere a PIB cu doar 40-70 de euro.

Prin contrast, creșterea cheltuielilor sociale și deci stimularea puterii de cumpărare a populației au un impact mult mai pozitiv asupra creșterii economice. 

Frica de ajutoarele sociale

În anul 2020, o lege votată de Parlamentul României, dar care nu a fost promulgată de președintele Iohannis, ar fi rezultat într-o dublare a mai multor ajutoare sociale. Calculele ne arată că multiplicatorul economic în acest caz ar fi fost de 0,93 – fiecare euro cheltuit pentru ajutoare sociale, impactul pozitiv asupra economiei poate fi așteptat în jurul nivelului de 0,9% din PIB.

Cu alte cuvinte, cifrele arată că, în anumite circumstanțe, creșterea ajutoarelor sociale produce mai multă creștere economică decât creșterea investițiilor publice!

A lovi în puterea de cumpărare a populației e o greșeală. Există o singură perioadă în istoria recentă a României când ritmul de creștere a investițiilor a fost mai mare decât consumul – e perioada dintre 1971 și 1989. Știm cu toții numele acelei perioade – se chema austeritate ceaușistă. 

Citeşte întreaga ştire: Se îngheață salariile la stat, dar se îngheață deopotrivă cele mici și cele de peste 10.000 de euro pe lună!

autor: Victoria Stoiciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.