Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal feminin, ediţia 2022, după ce a învins clar, cu scorul de 4-0, reprezentativa Suediei, într-o partidă disputată marţi seară la Sheffield, informează AFP.

Beth Mead, cea mai bună marcatoare a competiţiei, a deschis scorul în prima repriză (34), gazdele majorându-şi apoi avantajul imediat după pauză, prin Lucie Bronze (48).

Englezoaicele au mai punctat de două ori pe parcursul reprizei secunde, prin Alessia Russo (68) şi Fran Kirby (76).

Anglia va înfrunta în finala UEFA Women’s EURO 2022, programată duminică pe stadionul Wembley, câştigătoarea meciului dintre Germania şi Franţa, care va avea loc miercuri, tot la Milton Keynes, localitate aflată la circa 80 km nord-vest de Londra.

În meciul de marţi, la care au asistat 28.624 de spectatori, au evoluat echipele:

Anglia: Earps – Bronze, Bright, Williamson (căpitan), Daly (Greenwood, 87) – Mead (Kelly, 86), Stanway (Scott, 87), Kirby (Toone, 79), Walsh, Hemp – White (Russo, 57). Antrenor: Sarina Wiegman.

Suedia: Lindahl – Ilestedt (Andersson, 55), Sembrant (Bennison, 76), Eriksson, Glas – Angeldahl (Seger, 51), Asllani (căpitan), Bjorn – Rolfo, Blackstenius (Hurtig, 76), Jakobsson (Rytting Kaneryd, 52). Antrenor: Peter Gerhardsson.

Arbitru: Esther Staubli (Elveţia). (sursa)

Articolul precedentRafila: Ministerul Sănătății nu are la dispoziție această pârghie (obligativitatea măștii). Trebuie să existe și un efort al populației. Se poate face prin purtarea ei în spațiile închise sau în mijloacele de transport public
Articolul următorCine este femeia care va conduce, în premieră, cel mai puternic campionat de fotbal al lumii