Cine nu s-a întrebat din ce e făcută Luna? Numeroase dezbateri cu privire la natura nucleului său, fie că este solid sau topit, au fost duse până acum. Și în sfârșit oamenii de știință au un răspuns.
Noi cercetări arată că nucleul interior al Lunii este de fapt o sferă solidă, cu o densitate similară cu cea a fierului, scrie Science Alert.
Aceste descoperiri recente deschid calea către o înțelegere mai exactă a structurii interne a Lunii și, implicit, a sistemului solar.
„Rezultatele noastre pun sub semnul întrebării evoluția câmpului magnetic al Lunii datorită demonstrării existenței nucleului interior și susțin un scenariu global de răsturnare a mantalei. Care aduce informații substanțiale asupra cronologiei bombardamentului lunar în primul miliard de ani al Sistemului Solar”, susține echipa condusă de astronomul Arthur Briaud, de la Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică din Franța.
Studiile și cercetările asupra structurii interne a Lunii sunt în curs.
Până acum, oamenii de știință au stabilit că nucleul Lunii este similar celui al planetei noastre, cu un strat exterior lichid, cu un diametru de 362 de kilometri, și interiorul solid, cu o densitate apropiată de cea a fierului, cu diametrul de 258 de kilometri. (sursa)