Primăria Oradea împreună cu compania Ryaniar anunță că, având în vedere situația actuală generată de pandemia COVID-19 și a restricțiilor impuse (carantină) la sosirea în România, respectiv în alte țări, s-a luat decizia de a se amâna pornirea zborurilor din Oradea pentru ultima săptămână din luna februarie 2021.
Reamintim că, începând cu luna decembrie 2020, compania Ryanair ar fi operat 4 zboruri internaționale, cu două frecvențe pe săptămână pentru fiecare destinație. Destinațiile sunt: Londra (Stansted), Milano (Bergamo), Bologna și Dusseldorf (Weeze).
DOAR că zborurile nu sunt amânate ci, conform companiei, ANULATE!!
Okay. Nu e nicio surpriză aici. Surpriza era să se zboare! Contractul a fost încheiat de liderii peneliști în frunte cu Bolojan, în plină pandemie, doar în scopuri electorale. Era evident pentru toată lumea!
Pe pagina de internet a Aeroportului INTERNAȚIONAL din Oradea, tăcere totală până la această oră… Aflăm însă că 6 din 15 zboruri Tarom și BlueAir Oradea-București sunt… anulate!
Și totuși, întrebările legitime rămân:
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BUGETUL SUPLIMENTAT PENTRU APTOR CA SĂ PROMOVEZE CURSELE?
ÎN CE MĂSURĂ ANULAREA ZBORURILOR ARE LEGĂTURĂ CU NUMĂRUL DE BILETE VÂNDUTE?
APTOR (Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune) – pentru cei care nu știu, este brațul de propagandă al regimului Bolojan, prin care banii publici se transformă în articole și emisiuni omagiale în presa centrală. Desigur, oficial, organizația se ocupă de promovarea turismului în Oradea și în regiune…