Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și ambasadorul României în Statele Unite se întâlnesc vineri, 10 ianuarie, pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei României în Statele Unite.
Prin aderarea la programul Visa Waiver, cetățenii români nu vor mai avea de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce face procedura mult mai puțin costisitoare și consumatoare de timp. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele actuale este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA în acest interval, și poate fi utilizată pentru vizite de până la 90 de zile; costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari SUA.
În cadrul evenimentului, reprezentantul guvernului american îl va informa oficial pe reprezentantul statului român cu privire la decizia autorităților SUA de admitere a României în programul Visa Waiver (VWP), comunicând totodată detaliile tehnice și data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetățenii români.
Urmare a deciziei Guvernului federal al SUA, România devine astfel al 43-lea participant la programul american de scutire de vize.
Reamintim că la 27 noiembrie 2024, Departamentul de Stat al SUA a confirmat că România a înregistrat în anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) o rată de refuz a vizelor de 2,61%, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de acces în Programul Visa Waiver.
Pe lângă criteriul ratei de refuz, accesul României în programul Visa Waiver a presupus îndeplinirea unor criterii esențiale legate de securitatea documentelor de călătorie, realizarea schimbului de informații, implementarea unor măsuri concrete pentru combaterea terorismului şi a migrației ilegale. Pentru îndeplinirea acestor obiective, autoritățile române au numit în 2023 un coordonator național și au creat un comitet inter-instituțional pentru includerea țării noastre în programul SUA de scutire de vize. Totodată, îndeplinirea criteriilor tehnice a presupus încheierea unor acorduri, implementarea unor măsuri tehnice concrete, precum şi modificări legislative importante.
Programul Visa Waiver este un parteneriat cuprinzător de securitate între Statele Unite și țările desemnate, care permite cetățenilor acestor state să călătorească în SUA fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri. Programul are o importantă componentă de combatere a terorismului și a infracționalității transfrontaliere, inclusiv a migrației ilegale, care necesită un schimb permanent de informații cu țările participante, sprijinind în același timp comerțul si călătoriile în scop turistic sau de afaceri. Programul este administrat de Departamentul de Securitate Internă în colaborare cu Departamentul de Stat. Până în prezent, cetățenii a 42 de state pot călători în SUA în cadrul programului Visa Waiver. Cetățenii țărilor incluse în Programul Visa Waiver care doresc să călătorească în Statele Unite trebuie să se înregistreze în Sistemul electronic de autorizare a călătoriilor (Electronic System for Travel Authorization – ESTA) înainte de a se deplasa in SUA și să îndeplinească o serie de cerințe de eligibilitate. (sursa)