La începutul zilei de luni, România este complet dependentă de importurile de energie, oprirea planificată a unui reactor de la Cernavodă fiind una dintre pricipalele cauze ale situaţiei actuale. Potrivit datelor Transelectrica, în acest moment România aduce de la vecinii săi peste 1.500 MW pentru a ţine becurile aprinse în contextul în care din toată flota de producţie a ţării, de 17.600 MW, nu produc acum decât 5.705 MW.

Jumătate din capacitatea Hidroelectrica apare ca fiind indispobilă, din cărbuni funcţionează doar 16%, iar din 3.000 MW de eoliene nu livrează energie în sistem decât 310 MW.

În ultimii doi ani de zile România a devenit importator net de energie, lucru care oglindeşte lipsa acută de investiţii în unităţi noi de producţie. Mai departe, această sărăcie din zona de producţie se duce imediat în preţuri care în acest moment se îndreaptă spre pragul de 100 de euro pe MWh.

Roxana Petrescu / zf.ro

Articolul precedentNormalitate și pentru cei testați
Articolul următorSe lansează două noi zboruri către Italia şi Grecia