România a primit, în ultimii 14 ani, de la Uniunea Europeană, cu 42 de miliarde de euro mai mult decât a contribuit, arată date analizate de Profit.ro. Suma obținută este de  63,53 miliarde de euro, iar contribuțiile se ridică la 21,55 miliarde euro. Anul 2020 a fost unul dintre cei mai buni în ce privește intrările de fonduri UE, cu 7,12 miliarde de euro. Din 2007 și până în prezent au intrat mai mulți bani, 7,36 miliarde de euro, doar în 2016, an în care România încheia încă proiecte aferente exercițiului financiar al UE 2007-2013, dar începuse să atragă bani și din bugetul pentru 2014-2020.

Atragerea de fonduri UE începe greu pe fiecare exercițiu financiar, cu sume mai mici în primii ani, când autoritățile pregătesc proiecte pentru noua planificare bugetară a UE, dar se accelerează pe parcurs, după cum se vede și din documentul de mai jos.

Cei mai slabi ani în ce privește beneficiul direct al relației cu UE sunt primii de la aderare, cu un minim chiar în 2007, de numai 449 milioane de euro.

De ce este important: Aderarea la UE a reprezentat un moment istoric pentru România în ce privește dezvoltarea economică, socială și politică. Dincolo de aceste beneficii ale apartenenței României la UE, dar și de problemele pe care le-a accelerat, cum ar fi declinul demografic, există și relația pragmatică a fondurilor europene primite pentru dezvoltare și reducerea decalajelor față de țările dezvoltate, comparativ cu sumele virate de România drept contribuții.

Raportul este unul clar în favoarea României. A primit de trei ori mai mult decât a contribuit.

Începând din 2007, cele mai multe fonduri, 27,5 miliarde euro, au fost fonduri structurale și de coeziune, 17,25 miliarde de euro au avut ca destinație sectorul agricol, iar13 miliarde de euro dezvoltarea rurală și pescuitul. (profit.ro)

Articolul precedentÎn timp ce Polonia anunță întoarcerea polonezilor acasă, noi salutăm în continuare plecarea românilor la muncă în afară
Articolul următorBarna (USR): Mersul la mall, condiționat de vaccinare