♦ În 2020, România a ajuns la o producţie de gaze de numai 9 miliarde de metri cubi, intrând în sezonul rece de anul acesta cu cea mai mare pondere a importurilor ruseşti din ultima decadă, scrie ZF.ro ♦ Nici pe partea de energie consumul nu mai poate fi acoperit fără importuri, această situaţie fiind unul dintre motivele pentru care românii se confruntă cu creşterea masivă a facturilor la utilităţi ♦ Concluzia guvernului în al 12-lea ceas? Trebuie să avem o independenţă energetică.
„Este clar că avem nevoie de o independenţă energetică a României. Nu vom plafona preţurile la energie. O soluţie este de a compensa o parte din factură, dar trebuie să îi găsim forma finală cât mai repede. Trebuie să le spunem oamenilor de ce se scumpeşte energia. Trebuie să le spunem oamenilor de ce cresc preţurie. Nu vreau să descoperim că o parte din creşterea facturii se datorează transferului unor ineficienţe ale companiilor de stat către consumator, pentru că dacă aşa va fi cazul, vom lua măsuri dure. Nu vreau ca firmele să-şi umfle profiturile din această conjunctură a pieţei. Majoritatea producţiei este de stat“, a spus ieri premierul Florin Cîţu în deschiderea unei întâlniri, cea de-a doua, privind găsirea unor soluţii pentru a-i ajuta pe români să treacă iarna.
Soluţiile nu au fost găsite nici de această dată, urmând să mai aibă loc alte întâlniri.