Primele rezultate de la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2024 vor fi publicate luni, pe site-ul bacalaureat.edu.ro și pe HotNews.ro. Probele scrise ale examenului de BAC 2024, sesiunea de toamnă, au avut loc în perioada 19-22 august. 

Primele rezultate ale examenului de BAC 2024, sesiunea de toamnă, vor fi publicate de Ministerul Educației înainte de ora 12:00. 

Cei care vor fi nemulțumiți de notele primite la examenul de bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă, vor putea depune contestație tot astăzi, între orele 12:00-18:00, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației. 

Peste 33.600 de candidaţi s-au înscris pentru susținerea examenului național de bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate). 

Rezultatele la prima sesiune de BAC 2024: promovare de 78,2%

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2024, prima sesiune (iunie-iulie 2024), a fost de 78,2%. 

Din totalul celor 130.041 de candidați prezenți (116.698 din promoția curentă și 13.343 din promoțiile anterioare) au promovat 97.066 de candidați din promoția curentă (83,2%), respectiv 4.659 din promoțiile anterioare (34,9%).

Rata de promovare (toți candidații) se situează la 78,2%. Au fost declarați respinși 28.213 candidați, anunța, în 12 iulie, Ministerul Educației. (HotNews.ro)

Articolul precedentPeste 300 de persoane care au zburat din Oradea au rămas fără bagaje pentru că Bolojan a decis că pe aeroport de bagajele pasagerilor se ocupă POMPIERII! Bine că nu sunt mai multe curse…
Articolul următorRĂZBOI în PNL! Crin Antonescu, replici la afirmaţiile lui Ciucă despre el şi soţia sa: O mizerie! / Nişte oameni l-au învăţat să spună ceva care este fals!