Sute de români de etnie romă au traversat ilegat granița dintre Mexic și Statele Unite în ultimele săptămâni în sudul Texasului în căutare de azil, fenomen care a crescut numărul persoanelor arestate în ultimele luni, transmite Reuters. Jurnaliștii de la Reuters susțin că au văzut grupuri mari de migranți  traversând râul Rio Grande pe plute improvizate în luna Mai. Acești migranți le-ar fi spus jurnaliștilor Reuters că au părăsit România din cauza rasismului și cer azil în Statele Unite.

Un fotograf Reuters relatează că ar fi văzut cu ochii săi cum în ultimele trei săptămâni cel puțin 200 de români ar fi trecut prin diferite puncte din granița texană, multe fiind familii extinse cu 10 – 15 membri. Reuters notează că romii reprezintă cea mai numeroasă minoriate din Europa și că au o lungă istorie de excludere socială și discriminare.

Poliția de frontieră din Statele Unite a reținut 2.217 români de etnie romă care au încercat să treacă granița în 2021, față de cei 226 prinși în 2020 și 289 în 2019, notează Reuters.

Margareta Matache, director pentru programe adresate romilor la Centrul pentru Sănătate și Drepturile Omului de la Universitatea Harvard, a declarat, citată de Reuters, că tot mai mulți romi părăsesc România pentru a scăpa de persecutare și sărăcie, iar numărul acestora a crescut odată cu pandemia de COVID-19.

„În prezent politicile și propunerile de politici ale SUA oferă speranță pentru politici mai umane și corecte, inclusiv pentru imigranți. Ei caută o viață mai bună și un loc unde nu sunt expuși la violență, discriminare și lipsă de respect”, a declarat ea, pentru Reuters.

”În prezent,  politica din Statele Unite oferă speranță pentru politici corecte și mai omenoase inclusiv pentru imigranți”, a mai spus Matache. ”Romii caută o viață mai bună într-un loc unde să nu fie expuși violenței, discriminării și lipsei de respect”, a mai spus ea.

Potrivit Reuters, ministerul de externe din România nu făcut nici un comentariu.

Agenția Europeană pentru Drepturile Omului a arătat, într-un sondaj realizat în 2016 pe un eșantion de 8000 de cetățeni romi din nouă țări că aproximativ 80% din populația romă trăiește sub nivelul sărăciei din țările respective. (sursa)

foto: Reuters

Articolul precedentNegocierile cu privire la reforma Politicii Agricole Comune, în linie dreaptă. Vor fi costuri!
Articolul următorElveţia a decis să pună capăt negocierilor privind relaţiile sale cu Uniunea Europeană, pentru a nu-și periclita politicile în domeniul migrației