Proprietarii de câini ce aparțin unor rase considerate periculoase sunt obligați, potrivit legii, nu doar să înregistreze patrupedele la poliție ci și să încheie o asigurare de răspundere civilă. Vizați sunt proprietarii de câini din rasele Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii acestora.
Nerespectarea încheierii unei asigurări de răspundere civilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 și 1.500 de lei. Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 55/2002, persoanele care deţin câini de luptă şi de atac sunt obligate să încheie asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de aceştia.
Câinii considerați periculoși sunt cei care aparțin următoarelor rase, grupate în două categorii:
– categoria I – câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul: Pit Bull, Boerbull, Bandog, metișii acestora
– categoria II – câinii din rasele: staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso, metișii acestora
Prin câini agresivi se înţelege: orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.
Nu intră în categoria cainilor agresivi: orice câine care atacă sau mușcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate privată sau publică protejată de acel câine; orice câine folosit de unităţile de poliție, jandarmerie, de alte unităţi militare, de unităţile vamale sau de serviciile publice de securitate, protecţie și pază, chiar dacă, aflându-se în misiune, a atacat sau a mușcat o persoană.
Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor agresivi au obligaţia sa înregistreze câinii la Asociaţia Chinologica Română, afiliată la Federaţia Chinologica Internațională. De asemenea, aceștia trebuie să inscriptioneze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puţin 15 x 25 cm.
Proprietarii de câini periculoși au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele o adeverință în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologica Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internațională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute de lege, precum şi o declaraţie pe propria răspundere. (sursa)