Rareș Bogdan ar trebui canonizat pentru că este un adevărat autor de miracole. Omul, pur și simplu, face bani din nimic. Iar când ai o astfel de calitate, ai fi numai bun de ministru de Finanțe, mai ales într-o țară ca a noastră, care se împrumută cu viteza luminii și a cărei datorie publică a depășit 50% din PIB.

Patrick Andre De Hillerin: Rareș Bogdan nu este, de când a devenit europarlamentar, adică din 2019, un om sărac. Nu era nici înainte de asta, deși lucra la o televiziune falimentară. Și totuși, capacitatea de a scoate bani ca prin minune le este utilă și celor bogați.

Pe data de 16 mai 2024, Rareș Bogdan a depus în contul de campanie al Alianței Electorale PSD-PNL suma de 746.475 de lei. Peste câteva zile, pe 29 mai, a mai depus în același cont suma de 746.385 de lei, pentru ca pe data de 5 iunie să mai depună 746.370 de lei. Un frumos total de 2.239.230 de lei.

Până aici, nimic anormal, nimic ilegal. Un candidat la funcția de europarlamentar poate depune în conturile partidului sau ale alianței contravaloarea a până la 750 de salarii minime brute pe țară. La valoarea de 3.300 de lei cât era salariul minim brut la 1 ianuarie 2024, asta înseamnă 2.475.000 de lei. Deci Rareș Bogdan s-a încadrat, depunând aproape suma maximă.

Problema apare, însă, de-abia acum.

Atunci când depune banii în contul partidului, candidatul trebuie să declare care este proveniența acestora. Și, de asemeni, există doar două surse posibile pentru sumele date la partid: venituri proprii sau împrumut.

Rareș Bogdan declară, în acest caz, că sursa tuturor celor trei sume depuse de el în conturile de campanie o reprezintă veniturile proprii.

Dar care ar fi problema? Parcă stabiliserăm că este un om bogat, care are bani și din activitatea anterioară și care câștigă și peste 100.000 de euro pe an ca europarlamentar.

Da, așa este, dar veniturile astea proprii care totalizează 2.239.230 de lei nu existau la data la care Rareș Bogdan și-a depus candidatura pentru Parlamentul European.

În ciuda câștigurilor serioase proprii și a câștigurilor soției, pe data de 4 aprilie 2024, atunci când și-a completat declarația de avere necesară pentru depunerea candidaturii, Rareș Bogdan nu avea în conturile lui și ale soției decât 481.396 de lei, 75.748 de euro și 7.400 de dolari. Departe de tot de cele 2.239.230 de lei.

Pentru această misterioasă și bruscă îmbogățire a celui care a depus atâția bani fără a se fi împrumutat, există câteva explicații posibile: ori și-a vândut din ceasuri, tablouri și batistuțe pentru a face rost de bani, ori a câștigat la Loto, ambele evenimente având loc după data de 4 aprilie. Iar asta vom vedea în declarația de avere depusă la preluarea mandatului sau în cea de anul viitor. Cum, însă, cel mai probabil nu vom observa în acea declarație de avere nici ceasuri vândute, nici alte câștiguri fabuloase realizate în doar o lună, cel mai probabil Rareș Bogdan a descoperit secretul facerii banilor din nimic. Bani pe care îi va mai și primi înapoi de la statul român, atunci când se vor deconta campaniile electorale. Curați, spălați, numai buni de băgat în conturi fără impozite, fără taxe, fără nimic. Pentru că se poate și pentru că AEP n-are timp de nimicuri din astea, cum ar fi să verifice proveniența banilor lui Rareș Bogdan. (catavencii.ro)

Articolul precedentIoan Mang: Adevărul despre fondurile din PNRR (GRAFIC)
Articolul următorNoi explozii la granița cu Ucraina. Locuitorii din Tulcea au primit Ro-Alert, pentru a doua noapte consecutiv