Când să îi crezi?
Când înfierează pe unii și pe alții pe la televizor și pe la radio pretinzând că sunt obiectivi, imparțiali, deontologi – deci jurnaliști? Când îți spun, precum Rareș Bogdan, de marțafoii din conducerea PNL, după care se parașutează în aceeași conducere a PNL? Când descoperi că ziua sunt jurnaliști, iar noaptea dau consultanță politică partidelor pe care, de fapt le susțin? Fiind, așadar, activiști! Când se declară scârbiți de alți ziariști care au intrat în politică doar pentru că lor nu le-a venit încă rândul la… promovare? Când descoperi – ca în cazul Turcescu, că el moderează dezbateri prezidențiale dar, de fapt, e ofițer acoperit? Când îți spun că nu intră în politică pentru bani și că vor trăi din rezerve? Din care rezerve? Cât de bine se trăiește cu salariile din presă? Și de unde vin ele? Și cât țin ele? Până la alegerile locale? Până la cele parlamentare?
Știți ce ar fi frumos? O finală prezidențială, sau chiar la București, într-o oarecare formulă compusă din Rareș Bogdan, Gabriela Firea sau Moise Guran! Nici nu-ți mai trebuie moderatori.
