Sfârșitul săptămânii aduce ploi în mare parte a țării, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), astfel că vremea rămâne mohorâtă până luni inclusiv. A fost emis și un cod galben de vânt în câteva județe, valabil din seara zilei de joi, 3 octombrie, până vineri.

Din seara zilei de joi (03 octombrie) și până în dimineața zilei de sâmbătă (05 octombrie), temporar va ploua la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei.

Sâmbătă (05 octombrie) vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică (06 octombrie), în jumătatea de est a teritoriului.

Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20-30 l/mp și pe arii restrânse peste 40-50 l/mp.

În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40-50 km/h.

Cod galben de vânt, vineri 4 octombrie

În intervalul 03 octombrie, ora 23 – 04 octombrie, ora 21, vor fi intensificări ale vântului în Banat, sudul Crișanei și Carpații Meridionali.

Vitezele vor fi în general de 55-65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 70-80 km/h.

Cod galben ploi 03.10.2024

(sursa)

Articolul precedentAnunțul PSD după consultările cu sindicatele și patronatele: Fără creșteri de taxe în 2025
Articolul următorMarile succese de politică externă ale României post-decembriste, obținute doar în guvernări PSD. De la NATO si UE, la (în curând) Visa Waiver