Chiar dacă sunt rare, trombozele semnalate la persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson, după cele apărute în cazul AstraZeneca, zdruncină încrederea în cele două seruri. Iar asta reprezintă o problemă serioasă pentru campania globală de imunizare, care se bazează, cel puțin parțial, pe cele două vaccinuri, într-un moment în care ultimul val pandemic provoacă numeroase decese, scriu The Guardian, CNN și BBC News.
Semnalarea unor cazuri de cheaguri de sânge la șase persoane vaccinate cu Johnson & Johnson în SUA, marți, a provocat o adevărată undă de șoc, suspendând, cel puțin temporar, planurile de imunizare cu acest ser nu doar în America, dar și în UE – deci și România – și în Africa de Sud.
Este doar o primă măsură, una luată dintr-o precauție excesivă, dar ea reprezintă o nouă lovitură dată campaniei globale de imunizare, care și-așa decurge foarte încet, în special din cauza lipsei numărului necesar de doze, scrie The Guardian.
Problemele Johnson & Johnson sunt asemănătoare cu cele ale serului AstraZeneca, iar acest lucru nu reprezintă o mare surpriză – cele două vaccinuri au fost dezvoltate pe baza unei tehnologii similare, cu adenovirus, dar diferite de cea a vaccinurilor Pfizer/BioNTech și Moderna.
Acest lucru poate genera o lipsă de încredere generală în vaccinuri, așa cum au avertizat deja oficialii americani. Lipsa de încredere va fi probabil mai mare în ceea ce privește vaccinurile pe bază de adenovirus.
Deja reticența față de AstraZeneca este vizibilă în Europa.
Suspiciunile privind vaccinul Johnson & Johnson vor lovi, probabil, și mai rău țările care nu prea au alternative. Compania americană era, spre exemplu, una dintre furnizoarele schemei umanitare COVAX, care livrează vaccinuri statelor cu venituri mici.
Motivul: Johnson & Johnson, asemenea AstraZeneca, poate fi ținut la temperatura unui frigider normal, deci poate fi distribuit mult mai ușor în orice colț al țării (sau al lumii), spre deosebire de seruri precum Pfizer sau Moderna.
Avantajul suplimentar al Johnson & Johnson este că poate fi administrat într-o singură doză, deci ar fi ideal pentru cei care nu se pot deplasa prea ușor pentru a fi vaccinați.
România se bazează pe Johnson & Johnson pentru imunizarea în zona rurală
În România și restul Uniunii Europene, problemele Johnson & Johnson au deja un efect direct. Primele doze au sosit miercuri în țară, dar restul livrărilor au fost deja suspendate de companie.
În plus, au spus oficialii români, dozele sosite nu vor fi încă administrate.
„Aşteptăm, pe bună dreptate, o precizare de la Agenţia Europeană a Medicamentului”, a spus, marți, preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
Citeşte întreaga ştire: Problema Johnson & Johnson, o lovitură pentru campania globală de vaccinare, după criza AstraZeneca