Președintele Ungariei, János Áder, a comparat, luni, anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, încheiat la finalul Primului Război Mondial, prin care Transilvania revenea României, arată G4 Media, care citează hirado.hu.

„În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât şi trauma Trianonului, motiv pentru care noi ştim exact de ce anexarea Crimeii reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean”, a declarat preşedintele Ungariei la summitul de la Kiev, intitulat ”Platforma Crimeei” și care a marcat anexarea peninsulei de către Rusia.

„Au şi maghiarii experienţa istorică a puterilor străine care au redesenat în mod arbitrar graniţele unui stat aflat într-o situaţie dificilă la un moment dat”, a afirmat preşedintele.

“După Primul Război Mondial, ne-au fost luate două treimi din teritoriul şi populaţia ţării. Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat”, a mai declarat János Áder. (sursa)

Articolul precedentOradea. „Scrofuloși la datorie”. La intrarea de la zoo, doi funcționari-cerberi au impus forța legii în fața unui copil de patru ani
Articolul următoreJobs: Românii cu vârste de peste 45 de ani se simt discriminați la angajări. Ce motive invocă angajatorii