Pentru anul fiscal 2023, Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu a suferit modificări care să impună actualizarea modelului și conținutului formularelor 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit” și 101 Grup fiscal “Declaraţie consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”.
Ca urmare, în anul 2024, în vederea îndeplinirii obligațiilor declarative privind impozitul pe profit datorat pentru anul 2023, contribuabilii utilizează formularele 101 și 101 Grup fiscal aprobate prin actele normative menționate mai sus (și care au fost utilizate pentru declararea obligației datorată pentru anul fiscal 2022/anul fiscal modificat care se încheie în anul 2023).
Declarațiile se completează cu ajutorul aplicației informatice de asistență și se transmit prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.
Aplicațiile informatice de completare a declarațiilor anuale privind impozitul pe profit datorat pentru anul 2023/anul fiscal modificat care se încheie în anul 2024 sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la secțiunea “Servicii online – Descărcare declarații electronice”.
Potrivit art.42 alin.(1) și art.42^9 alin.(4) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, plătitorii de impozit pe profit au obligaţia să depună, până la termenele prevăzute de lege, formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit” sau 101 Grup fiscal “Declaraţie consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”, după caz, în vederea definitivării impozitului pe profit pentru anul 2023/anul fiscal modificat care se încheie în anul 2024.
Modelul și conținutul formularului 101 au fost aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.3386/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit” şi 120 “Decont privind accizele”, astfel cum a fost modificat și completat prin Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.310/2023.
Modelul și conținutul formularului 101 Grup fiscal au fost aprobate prin Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.310/2023 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 101 Grup fiscal “Declaraţie consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit” şi 120 “Decont privind accizele”.