PNL nu le retrage sprijinul politic parlamentarilor și aleșilor locali urmăriți penal și/sau trimiși în judecată atât din motive statutare cât și din rațiuni politice care țin de bucătăria internă a formațiunii.
Pe 7 ianuarie, DNA a început urmărirea penală a liderului județean PNL Iași, Costel Alexe, actual președinte al Consiliului Județean, fost ministru liberal al mediului, pentru luare de mită şi instigare la delapidare. De asemenea, pe 27 ianuarie, liderul organizației municipale PNL Iași și primar al orașului, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. PNL are și doi parlamentari pe rolul instanțelor. Pe 1 februarie, Tribunalul Prahova a trimis la ÎCCJ pentru rejudecare un dosar de corupție al deputatului PNL Mircea Roşca, iar pe 23 februarie, liderul PNL Neamț, deputatul Mugurel Cozmanciuc, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.
Criterii de integritate
Statutul PNL prevede la criteriile de integritate retragerea sprijinului politic pentru reprezentanții PNL împotriva cărora a început urmărirea penală doar dacă ei ocupă „funcții numite” în administrația publică locală și centrală. Costel Alexe, Mihai Chirica, Mircea Roșca și Mugurel Cozmanciuc nu ocupă funcții numite, ci funcții alese, astfel că nu li se aplică regula.
De asemenea, Statutul PNL prevede suspendarea din funcția de conducere din interiorul partidului a liderilor PNL în cazul dispunerii măsurilor de arestare preventivă, arest la domiciliu, precum și în cazul condamnării în primă instanță. Astfel Mihai Chirica, Costel Alexe și Mugurel Cozmanciuc nu își pierd automat funcții de lideri în structurile interne ale PNL pentru că nu sunt nici arestați, nici condamnați în primă instanță.
Suspendarea din calitatea de membri PNL apare în cazul condamnării în primă instanță de judecată, iar radierea din partid a membrilor PNL intervine atunci când au primit condamnare penală definitivă, pentru infracțiune săvârșită cu intenție și pentru infracțiuni de corupție.
Miza neoficială
Chiar dacă Statutul PNL nu obligă la măsuri politice interne în cazurile lui Costel Alexe, Mihai Chirica, Mircea Roșca și Mugurel Cozmanciuc, surse liberale au spus pentru ȘTIRIPESURSE.RO că asta nu înseamnă că partidul nu ar putea să se delimiteze la nivel public de aceștia, până la rezolvarea problemelor juridice.
Liberalii consideră că o asemenea cale ar putea expune partidul unei situații în care adversarii politici să depună plângeri penale pe bandă rulantă și partidul să se vadă nevoit să se delimiteze de membri marcanți în fazele incipiente ale unei anchete.
Orice formă de sancționare sau de delimitare de Costel Alexe, Mihai Chirica, Mircea Roșca și Mugurel Cozmanciuc în acest moment ar provoca, astfel un precedent periculos, spun sursele citate.
„Nu se poate crea un precedent. Oricine poate depune o plângere penală împotriva unui membru PNL și atunci ce facem?”, au spus surse liberale pentru ȘTIRIPESURSE.RO.
Așteptările lui Klaus Iohannis
La începutul anului, președintele Klaus Iohannis afirma că penalii nu au ce căuta în funcții publice, cu referire la Costel Alexe.
“Sincer, eu cred că această discuție trebuia să aibă loc de mult și să fie mai scurtă, am mai spus că persoanele urmărite penal sau penalii, așa cum i-am numit, n-au ce cauta în funcții publice. Nu știu dacă PNL trebuia să discute, dar dacă Alexe va fi cercetat penal, m-aș aștepta să se autosuspende din funcții până când se clarifică aceste aspecte”, a declarat Klaus Iohannis.
Costel Alexe a anunțat recent că nu se retrage din funcția de președinte al CJ Iași. „În momentul de faţă nu există vreun motiv pentru care eu să mă suspend dintr-o funcţie aleasă. Am fost ales prin vot uninominal de către ieşeni. Ieşenii m-au ales ca eu să aduc dezvoltare judeţului împreună cu echipa de la Consiliul Judeţean”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe. (sursa)