Tarifele pentru polițele RCA nu mai sunt plafonate de la 1 iulie, însă reprezentanții ASF și majoritatea asigurătorilor susțin că măsura va genera modificări minore în privința nivelului acestora.
Viorel Vasile, șeful Safety Broker, liderul pieței de profil, a declarat, însă, pentru Profit.ro că este posibilă o creștere de cel puțin 15% a prețurilor RCA.
De la introducerea plafonării și până în prezent, tarifele RCA au urcat cu 18%, din care 6,8 puncte procentuale au reprezentat ajustarea tarifelor de primă cu rata anuală a inflației, conform prevederilor legale.
Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Sorin Mititelu, responsabil cu sectorul asigurărilor în cadrul instituției, a transmis anterior pentru Profit.ro că “nu sunt motive pentru creșteri semnificative ale tarifelor RCA după încetarea măsurii plafonării tarifelor”.
“Aceste evoluții ne conduc spre momentul încetării măsurii înghețării tarifelor deoarece riscul generat de un dezechilibru major în piață s-a atenuat semnificativ. Nu sunt motive pentru creșteri semnificative ale tarifelor RCA după încetarea măsurii plafonării tarifelor”, spune Sorin Mititelu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
– Groupama România, liderul pieței, a evitat să comenteze cu privire la posibila ieftinire sau scumpire a tarifelor RCA după eliminarea plafonării “din rațiuni ce țin de respectarea normelor legale de concurență”. “Însă ceea ce putem spune este că Groupama își stabilește în mod independent tarifele, cu respectarea legislației aplicabile și având ca prioritate livrarea unui nivel foarte bun al serviciilor, la prețul corect”, a transmis compania.
– Contactați de Profit.ro, reprezentanții Allianz-Țiriac Asigurări, al doilea jucător pe segmentul RCA, cu o cotă de 20,2% la finele lunii martie 2025, spun că societatea “rămâne fidelă politicii de a stabili un preț corect pentru fiecare profil de risc”. “Frecvența și severitatea daunelor influențează tarifele atât în sensul creșterii, cât și al descreșterii, în funcție de istoricul fiecărui client. Într-un mediu concurențial, ajustările tarifare pot avea loc în ambele direcții. De asemenea, asigurătorii pot aplica discount-uri comerciale conform politicilor interne, pentru a atrage segmente specifice de clienți în portofoliu, ceea ce poate conduce la reduceri suplimentare ale tarifelor”, au mai spus reprezentanții asigurătorului.
– Nici Grawe România, companie capitalizată în aprilie 2025 cu circa 125 milioane de lei, la aproape 300 milioane, nu anticipează modificări semnificative în privința tarifelor RCA.
“Nu sunt motive care să conducă la scumpirea semnificativă a tarifelor pentru polițele RCA”, a spus Dragoș Călin, șeful asigurătorului. Generali România a transmis că “modificările primelor de asigurare se determină, pe baze tehnice, actuariale”. “Ca și până acum, obiectivul nostru este să oferim servicii performante, de o calitate sporită și care să asigure respectarea tuturor cerințelor legale. Nu vom avansa estimări privind evoluția specifică a tarifelor pentru a respecta astfel normele din domeniul concurenței”, se arată în răspunsul asigurătorului.
– Viorel Vasile, șeful Safety Broker, liderul pieței de profil cu o cotă de 11,35% la finele anului 2024, spune că scumpirea tarifelor RCA va fi de cel puțin 15% de la 1 iulie.
“Având în vedere că în perioada în care Nicu Marcu a fost președinte ASF s-a introdus conceptul de primă netă de comision la polița RCA, prețurile RCA vor crește din două motive: 1. eliminarea plafonării comisioanelor RCA, urmând o creștere de minimum 3-5% a primei finale plătite de consumator. Comisionul de distribuție în toată Europa este inclus în prima de asigurare, mai puțin în România, unde geniile numite pe criterii politice, care au condus ASF, nu au avut ca obiectiv protejarea consumatorilor, principala menire a ASF; 2. eliminarea plafonării tarifelor RCA, care va conduce automat la ajustări de minim 10-15% a primelor de asigurare datorită inflației din ultimii doi ani. Agregat, tarifele RCA vor crește cu minimum 15%, existând însă posibilitatea să vedem creștere doar în anumite zone cu frecvență mare – București și Ilfov și în special pe segmentul camioanelor care rulează în transport internațional. După eliminarea plafonării se va reveni la vechea metodă de calcul a primelor de către BAAR. Din estimarea noastră, primele la B0 (clasa este atribuită unui asigurat nou, fără istoric de daune – n.r.) pentru camioane vor reveni în zona de 12.000 lei/an și datorită majorărilor de tarife de după eliminarea plafonării”, a afirmat Vasile.
– Dorel Duță, șeful Hobbit Broker și președintele UNSICAR (asociația profesională a brokerilor din zona asigurărilor), anticipează posibile corecții de tarife la unele categorii de clienți/autovehicule. “Vorbim de inflație, de segmentele cu daunalitate mai mare, dar, datorită concurenței, posibil ca pe anumite categorii să înregistrăm stagnări și, de ce nu, unele corecții în minus. Totul depinde de evoluția ratei combinate a daunei și de comportamentul în trafic. Cu cât este mai mare numărul asigurătorilor care practică RCA, cu atât mai mare va fi concurența, cu beneficii asupra asiguraților. Dacă vor fi situații în care, pentru anumiți clienți, prețul să aibă evoluții mai importante, aceștia sunt protejați de “mecanismul clientului cu risc ridicat”, care funcționează și care asigură un tarif sustenabil pentru acele categorii. Este important ca noi, brokerii, să asigurăm consiliere și îndrumare în aceste situații”, a spus Duță pentru Profit.ro.
– Ștefan Prigoreanu, director general și acționar Millenium Broker, intermediar listat la BVB, crede că ridicarea plafonării tarifelor RCA va avea un impact minor, nesemnificativ în contextul general al creșterii prețurilor.
La 31 martie 2025, potrivit datelor ASF, șapte asigurători erau autorizați să desfășoare activități de asigurare RCA, și anume Allianz-Țiriac Asigurări, Asirom Vienna Insurance Group, Eazy Asigurări, Generali România, Grawe România, Groupama și Omniasig Vienna Insurance Group.
De asemenea, pe piața RCA din România își desfășoară activitatea în baza dreptului de stabilire (FoE) și două sucursale, respectiv Axeria IARD (Franța) și Hellas Direct (Grecia).
Totodată, la finalul anului 2024, societatea Dallbog (Bulgaria) și-a început activitatea pe piața RCA în baza libertății de a presta servicii (FoS), dar, în prima parte a lunii iunie 2025, ASF i-a suspendat dreptul de a emite polițe RCA, începând cu 1 iulie.
Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile autorizate și reglementate de ASF, sucursale și societățile care își desfășoară activitatea în baza libertății de a presta servicii (FoS) s-a situat la aproximativ 9,94 miliarde lei în anul 2024, în creștere cu 7% comparativ cu anul precedent. (sursa)