Suntem în plină campanie de vaccinare şi probabil mulţi dintre dvs vă întrebaţi cu ce tip de ser să vă imunizaţi. Medicul Adrian Marinescu ne spune tot ce este necesar să ştim despre asta şi care este cel mai potrivit pentru fiecare dintre noi, dar şi ce trebuie să facem după vaccinare, ca să nu ne fie rău.
“Acum avem trei vaccinuri pe piaţă, sper să avem mai multe, mai ales că există 50 de încercări de a obţine un vaccin, pentru că acestea trebuie să treacă prin nişte etape clare şi să să aibă nişte aprobări.
Campania de vacccinare presupune să imunizăm cât mai mulţi oameni într-un interval scurt de timp şi e clar că nu avem suficiente doze. Dacă avem o capacitate de producţie mai mare, e clar că vom avea mai multe doze”, a explicat medicul Adrian Marinescu, marţi, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3.
Putem sau nu să alegem vaccinul contra COVID
Medicul spune că nu este foarte important să alegem vaccinul, pentru că cele trei seruri contra COVID care se găsesc acum în România au eficacitate similară, un profil de siguranţă bun, dovedit şi fără diferenţe, astfel că va conta ce vom avea disponibil.
De asemenea, medicul poate aprecia ce este mai bun pentru fiecare dintre noi, pentru că unii oameni au deja un teren alergic sau un anumit istoric medical.
ARN mesager nu are nicio legătură cu ADN
În ce priveşte vaccinurile contra COVID de la Pfizer şi Moderna, care sunt pe bază de ARN mesager, dr. Marinescu a asigurat că ARN nu are nicio legătură cu ADN, punând astfel punct conspiraţiilor care circulă pe internet.
“Sper că au fost date suficiente informaţii şi lumea ştie că nu are nicio legătură ARN mesager cu ADN, adică nu ne modifică în niciun fel genele, nu se întâmplă nimic, acel mic fragment de ARN nu se integrează.
Practic, e un mesaj pe care vaccinul îl dă organismului, un răspuns imun, să producă anticorpii care să ne protejeze atunci când venim în contact direct cu adevăratul inamic, virusul. Deci, în momentul când ne vom întâlni cu virusul, acel vaccin ne protejează”, a clarificat dr. Adrian Marinescu.
Ce conţine, de fapt, vaccinul AstraZeneca
Cât despre vaccinul de la AstraZeneca, despre care se auzea că este produs pe varianta “clasică”, specialistul neagă acest lucru şi explică.
“Se spunea că este clasic, dar nu e clasic. Este şi acolo un virus viral, practic e un vector adaptat şi nu are nicio legătură cu tehnica pe care o ştim noi ca fiind clasică.
Nici acolo nu sunt diferenţe semnificative, tot de mesaj e vorba. Practic, organismul va da un răspuns imun şi va produce anticorpi pentru a lupta cu virusul, indiferent de fiecare tip de vaccin”, susţine Marinescu.
Medicul ne alege tipul de vaccin
“Deci, acest vaccin ajută, nu duce la îmbolnăvire. E doar un mesaj, în ideea ca organismul să producă anticorpi şi să fie pregătit atunci când va veni în contact cu virusul, care e duşmanul adevărat.
Aceste variante sunt practic la fel, şi nu se poate spune că medicul ne va alege o variantă bună sau mai puţin bună, depinde de nişte considerente clare, de alergiile fiecăruia, de transportul vaccinului sau istoricul medical al pacientului”, a explicat Adrian Marinescu, medic infecţionist.
Ce să nu facem după vaccinare?
În ce priveşte efectele adverse de după vaccinare, acestea pot apărea sau nu. Ce trebuie să ştie fiecare dintre noi după vaccin este că nu trebuie să consumăm mult alcool.
“Posibile efecte adverse apar la orice vaccin şi se rezolvă repede. Eu, de exemplu, nu am avut niciun efect advers, dar depinde de fiecare persoană în parte.
Nu trebuie să facem ceva special după vaccinare, iar excesul de alcool nu ar trebui să existe niciodată”, a concluzionat medicul. (antena3.ro)