Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat din nou prețurile la benzină și motorină marți, 24 ianuarie.
Prețurile benzinei standard și motorinei standard au crescut cu câte 9 bani pe litru, aceasta fiind cea mai semnificativă scumpire din acest an.
Prima scumpire a avut loc sâmbătă, 14 ianuarie, cu câte 5 bani pe litru. Prețurile au continuat să urce pe 17 ianuarie, pe 19 ianuarie, pe 20 ianuarie și pe 21 ianuarie.
La stațiile Petrom din Capitală, un litru de benzină standard costă între 6,53 și 6,59 lei, iar motorina standard costă între 7,69 și 7,72 lei, potrivit economedia.ro
Pe 1 ianuarie, litrul de motorină a urcat cu 38 de bani, iar cel de benzină cu 36 de bani, în urma eliminării compensării de 50 de bani pe litru.
Ulterior, Petrom a aplicat mai multe scumpiri succesive, iar litrul de benzină și motorină standard a urcat cu aproximativ 60 de bani față de prima zi din an.
Scumpirile au loc pe fondul creșterii cotațiilor internaționale ale petrolului Brent. Astfel, de la 77,84 de dolari/baril pe 4 ianuarie, cotația a ajuns pe 24 ianuarie la e 87,96 dolari/baril, cea mai ridicată din ultimele două luni.
Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 8%, iar cel al unui litru de motorină, cu 6,7%. Astfel, un plin (50 de litri) costă astăzi cu 24 de lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile. (sursa)