NFT-urile par să fi supraviețuit doar doi ani. Popularizate în 2021, NFT-urile au contribuit la democratizarea artei digitale, dar acum nu mai atrag investitorii. Acum, NFT-urile, care înseamnă „non-fungible tokens”, sunt în cădere liberă, potrivit unui studiu recent realizat de DappGambl, un site specializat în criptomonede, scrie Le Figaro.
Din cele peste 73.000 de NFT analizate, „multe proiecte se străduiesc acum să găsească cumpărători, cu o perspectivă pesimistă a pieței în ceea ce privește valoarea lor viitoare”. Primul tweet al fostului șef al Twitter, Jack Dorsey, a fost una dintre marele victime: vândut pentru 2,9 milioane de dolari în 2021, acesta este evaluat acum la câteva zeci de dolari.
„Pe o piață extrem de speculativă și volatilă”, aproape 23 de milioane de persoane dețin în prezent NFT-uri fără valoare, se arată în studiu. Doar 1% din cele 73.000 de NFT examinate „au o valoare mai mare de 6.000 de dolari”, adică aproximativ 5.625 de euro. „Aceasta este o realitate care ar trebui să servească drept frână pentru euforia NFT”, spune DappGambl.
Doar câteva s-au vândut cu milioane de dolari, cum ar fi colecția Bored Ape Yacht-Club, care prezintă portrete de maimuțe. În timp ce aceasta are un merit artistic autentic, recunoscut de cumpărători, nu este cazul majorității celorlalte NFT. „Proiectele fără cazuri de utilizare clare sau narațiuni convingătoare […] întâmpină dificultăți tot mai mari în a atrage atenția” clienților, explică studiul.
Cu toate acestea, DappGambl pune lucrurile în perspectivă, asigurându-ne că „NFT-urile au încă un loc în viitorul nostru” și ar putea „rezista încetinirii pieței”. Cu condiția ca acestea să îndeplinească unul dintre acești trei factori, stabiliți de specialistul în criptomonede: „să fie relevante din punct de vedere istoric (cum ar fi cărțile Pokémon, care se vând ca aurul), să posede o artă autentică sau să ofere utilitate”. (sursa)