Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi Unităţilor Administrativ-Teritoriale (UAT) pot accesa un buget de peste 25,4 milioane de euro în cadrul proiectului “Dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi”, pentru a dezvolta serviciile destinate persoanelor cu astfel de probleme, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), într-o postare publicată, luni, pe pagina de Facebook a instituţiei.

“România este în plin proces de dezinstituţionalizare care presupune incluziunea socială a persoanelor adulte cu dizabilităţi. În cadrul acestui apel pot fi construite de la zero servicii sociale care să susţină aproape 5.000 de persoane cu dizabilităţi să aibă un trai independent. Invit autorităţile locale să scrie proiecte şi să acceseze aceste fonduri necesare pentru a avea o societate incluzivă care să asigure o viaţă mai bună pentru oameni”, a declarat ministra de resort, Simona Bucura-Oprescu.

Potrivit instituţiei, cu un buget total de 25,41 milioane de euro (126,33 milioane de lei, fără TVA), în cadrul acestui apel autorităţile locale pot accesa fonduri pentru construirea de la zero a 36 de servicii comunitare noi, reprezentând centre de zi, centre de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu sau centre de servicii de asistenţă şi suport.

“Rolul noilor servicii comunitare este să prevină instituţionalizarea, să crească calitatea vieţii persoanelor cu dizabilităţi instituţionalizate şi să asigure sprijin pentru viaţă independentă şi integrare în comunitate”, notează sursa citată.

Legea nr. 7/2023 privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi, aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării prevede obiectivele şi indicatorii de performanţă cu privire la numărul de persoane dezinstituţionalizate, care condiţionează finanţarea de la bugetul de stat a serviciilor sociale rezidenţiale.

Mai mult sprijin pentru persoanele cu dizabilități

Astfel, conform datelor Ministerului Muncii, până la data de 30 iunie 2026, numărul persoanelor instituţionalizate la nivel naţional trebuie redus cu 5.776, iar până la 30 iunie 2030 cu încă 1.150 de persoane.

Calendarul actualizat al apelului “Dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi”, pentru depunerea proiectelor, a fost prelungit până la data de 30 iunie 2024. Solicitările se fac exclusiv prin platforma electronică dedicată PNRR, la următorul link: https://proiecte.pnrr.gov.ro.

Apelul face parte din Componenta 13 – Reforme sociale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), Investiţia I.2 – Reabilitarea, renovarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi, ţinta 396 – Noi servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilităţi. (sursa)

Articolul precedentDiferența dintre „homeschooling” și „școala de acasă”. Cum s-a ajuns, în Bihor, la prima condamnare pentru retragerea de la școala de stat
Articolul următorAproximativ 50 de tone de deşeuri din Italia şi Danemarca, blocate să intre în România, la Nădlac și Borș