Penuria globală de biciclete, care datează de anul trecut, a fost agravată de problemele de aprovizionare care au evidenţiat dependenţa de componente de un singur grup, Shimano, care controlează aproximativ 65% din piaţa de componente pentru transmisie şi frâne de top.
Producătorii europeni şi americani au declarat că termenele de livrare de la comandă până la livrare au atins 400 de zile pentru o serie de componente de ultimă generaţie fabricate de Shimano, subliniind tensiunile dintr-o industrie care încearcă să răspundă creşterii cererii de biciclete în contextul pandemiei.
Problemele din lanţul de aprovizionare au lovit şi alţi producători de biciclete de top, cum ar fi Giant şi Merida din Taiwan.
Shimano, cu sediul în Osaka, s-a străduit să ţină pasul cu cererea, care a explodat după ce pandemia a făcut ca milioane de oameni să aleagă bicicleta ca mijloc de recreere sau deplasare în locul transportului în comun. Analiştii se aşteaptă ca penuria să persiste, chiar şi cu fabricile Shimano funcţionând la capacitate maximă. Problemele sunt mai acute pentru producătorii de biciclete mai mici.
Compania Shimano şi-a celebrat centenarul în martie: a fost creată în 1921 de antreprenorul Shozaburo Shimano, când acesta avea doar 26 de ani. Firma este în continuare condusă în familie şi a ajuns la venituri de 2,8 miliarde de dolari şi profit de 301 milioane de dolari în T12021, în creştere cu 70% comparativ cu anul anterior. (sursa)