Bărbatul bănuit că a furat un sac ce conținea suma de 278000 lei, banii pentru pensiile localnicilor din Chiajna, a fost prins vineri, 4 noiembrie, în Ploiești.
Polițiștii au recuperate doar o parte din sumă, pentru că bărbatul apucase să cheltuiască o parte.
A mers mai întâi la un mall din centrul Ploieștiului de unde și-a cumpărat câteva haine, apoi la biserică, unde a făcut ”milostenie”, iar în cele din urmă s-a ospătat la un restaurant din Ploiești.
Ulterior a căutat să-și închirieze un apartament în cartierul Malul Roșu din Ploiești, însă acesta se pare că nu apucase să dea banii proprietarului. În această casă a fost prins bărbatul.
Acesta a făcut greșeala că a păstrat asupra lui telefonul mobil. Anchetatorii au identificat astfel zona unde se refugiase, cartierul și străzile pe unde s-a deplasat acesta. Cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, individul a fost identificat apoi ușor de către polițiști care l-au prins chiar în casa închiriată.
„În urma unui complex de măsuri investigativ-operative, polițiști orașului Chitila împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov l-au depistat în localitatea Ploiești pe bărbatul, în vârstă de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei de furt din data de 1 noiembrie a.c., din autoturismul Poștei Române, a unui sac, ce conținea suma de 278000 lei.
Asupra bărbatului a fost găsit un sac cu bani, urmând ca ulterior să fie stabilită valoarea acestora.
La acest moment, bărbatul se află în custodia polițiștilor din Chitila”, se arată într-un comunicat de presă al poliției.
Cel mai probabil bărbatul urmează să fie dus, în cursul zilei de sâmbătă, în fața instanței, propunere de arestare preventivă.
Polițiștii din Ilfov au fost sesizați marți, 1 noiembrie, în legătură cu dispariția dintr-o mașină a Poștei Române a unui sac în care se aflau 278.000 de lei.
Banii au fost furați în timp ce mașina era oprită pe strada Eroului, din Chiajna. (ziare.com)