Pentru sectorul ospitalier din Ungaria vara a început cu un program redus, zile libere și capacităţi de muncă atent planificate, deoarece în aceste unităţi se resimte o scădere a cererii solvabile, care este simţită, în primul rând, în primele zile ale săptămânii.

Locurile preferate sunt în continuare pline la sfârşit de săptămână. Între timp, prețurile în unităţile ungare ospitaliere sunt în continuare cu 30-50 la sută sub media vest-europeană, deși costurile acestora sunt aproape aceleași.

Unităţile ospitaliere din Ungaria simt diminuarea cererii solvabile prin scăderea traficului la începutul săptămânii, unde din această cauză prima sau primele două zile din săptămână vor fi libere pentru a putea ecnomisii la cele mai mari costuri, respectiv la salarii și la forța de muncă necesară, a declarat preşedintele Federației Industriei Hoteliere din Ungaria, László Kovács pentru ziarul ungar „Világgazdaság”.

Scurtarea programului de lucru la bucătăria restaurantelor

Multe unităţi, în care nici duminică seara nu este una dintre perioadele aglomerate, nu se deschid, și există magazine care se protejează împotriva cheltuielilor inutile nu doar prin închiderea timp de mai multe zile, ci și prin reducerea orelor de deschidere în zilele lucrătoare. A devenit o obișnuinţă scurtarea programului de lucru la bucătăria restaurantelor, astfel încât, de exemplu, comenzile de mâncare sunt luate doar până la nouă seara, în încercarea de a reduce programul de lucru al bucătarilor.

Potrivit preşedintelui federaţiei, sunt încă destul de multe unităţi ospitaliere în care în perioada de vârf se poate obține un loc doar cu rezervare, însă numărul unităţilor de mare căutare a scăzut în general. De la începutul pandemiei cu noul coronavirus, patru mii de unităţi ospitaliere din cele 51 de mii au fost închise. Majoritatea unităţilor închise definitiv au fost magazine de băuturi alcoolice și locuri de divertisment, care nu au putut supravieţui în lipsa turiştilor străini. Cele mai rezistente unităţi la crize s-au dovedit şi anterior de a fi cofetăriile şi cafenelele.

Anul trecut au încheiat un an bun acele unităţi ospitaliere care au trecut cu bine în perioada de pandemie, problemele generate de război şi creşterea preţurilor la energie, şi au fost perseverente, au avut răbdare şi un suport material corespunzător pentru a duce mai departe afacerea, a spus László Kovács, care a adăugat: Nu au fost neapărat unităţile de cea mai bună calitate  care au supraviețuit perioadelor dificile, ci deseori acelea ai căror proprietari aveau un suport financiar suficient sau au putut realoca fonduri din alte sectoare, cum ar fi industria construcțiilor sau sectorul IT. Omaneii sunt dornici de experienţă socială, vedem intenţia şi disponibilitatea lor de a cheltui, înstă ştim că sectorul ospitalier se află în fruntea listei de renunţare

Costuri salariale mici în Ungaria

Traficul a crescut prin deschiderea teraselor, precum şi cererea de forță de muncă odată cu sosirea sezonului de vârf, dar antreprenorii fac planuri cu mai multă atenţie ca niciodată. Pentru luarea unor decizii guvernamentale necesare și justificate, mai exact pentru planificare ar fi util, cu siguranță, să avem la zi cifra de afaceri a sectorului și fluctuațiile acestuia, perioadele mai bune și mai grele. Până la lansarea Centrului Național de Informare Turistică (NTAK) am avut acces la date cu o întârziere de trei-patru luni, a spus László Kovács, care a mai declarat că mulţi nu au fost de acord cu întroducerea serviciului de date, care ar putea fi o bază bună chiar şi pentru un ajutor eficient şi rapid din partea Guvernului, în timp ce actorii pieţei pot primi și date anonimizate despre mediul lor.

Cifra de afaceri în 2022 a fost cu doar 4% mai mică decât cea din 2019, respectiv faţă de cea mai mare cifră de afaceri netă înregistrată vreodată în industriei ospitalității, de 1.400 de miliarde de forinţi – la prețuri constante, adică ajustate pentru efectul inflației.Toate acestea au fost realizate cu 10.000 de persoane mai puțin, inclusiv furnizorii de cazare, pe o piață care încă mai avea 185.000 de angajați în 2019.

De asemenea, restaurantele nu pot impune majorarea justificată a cheltuielilor, deoarece le este frică să nu-și piardă oaspeții. Preţurile în sectorul ospitalier din Ungaria sunt în continuare cu 30-50 la sută sub media vest-europeană, în timp ce materiile prime sunt uneori mai ieftine în străinătate. Doar costurile salariale sunt mai mici în Ungaria, decât în ​​Europa de Vest – ceea ce devine tot mai puţin caracterisitc – şi s-au stabilizat deja şi prețurile la energie. Între timp, obiceiul de a merge la restaurant în Ungaria acoperă cel mult o masă pe săptămână sau lună, comparativ cu două sau trei vizite pe săptămână în Occident, scrie vg.hu.

Industria ospitalieră autohtononă  luptă acum pentru obţinerea plafonării prețului la energie, deoarece pentru mulți jucători de pe piață ar fi o ușurare uriașă dacă ar putea renunța la contractele lor încheiate la preţuri foarte mari. Începutul sezonului estival a fost o experiență mixtă, vremea deocamdată nu este favorabilă sezonului la Lacul Balaton, mulți oaspeți au renunţat la restaurantele din jurul lacului, a mai precizat László Kovács, care a adăugat: locurile stabile, vechi, de încredere, populare sunt de așteptat să se simtă bine și în acest an. (Traducerea – Rador)

Articolul precedentCare sunt riscurile expunerii necontrolate la soare asupra alunițelor?
Articolul următorProcesul de îmbătrânire demografică accelerează