Nicolae Ciucă, fost militar de carieră până în 2019, ieșit din armată la ordinul unui prezumat civil, Klaus Iohannis, vorbește despre el însuși încadrându-se în grupul politic „noi, național-liberalii“. Dușmanii lui și ai alor lui sunt „urmașii Partidului Comunist“.

Patrick Andre De Hillerin: Deși Nicolae Ciucă i-a dat interviu lui Mihai Gâdea la moșia de la Florica a Brătienilor, generalul este prea proaspăt în PNL pentru a cunoaște istoria recentă a partidului din care face parte. Dovadă că a avut nevoie de o derogare pentru a candida atât la șefia PNL, cât și la președinție, pentru că nu era membru al partidului de minimum cinci ani.

PNL-ul de astăzi conține urmași ai PCR într-o măsură egală sau mai mare decât conține PSD-ul actual. Asta nu înseamnă că în PSD nu există oameni care au fost membri ai PCR, dar, ca filiație directă, PNL nu mai are legătură cu partidul istoric reînființat în 1990, ci descinde, cel puțin la nivel decizional, din PCR via FSN.

Din 2014, de când a început fuziunea dintre PD-L și PNL, partidul înființat în secolul al XIX-lea a fost acaparat de către fostul partid al lui Traian Băsescu. Astăzi, în fruntea PNL găsim oameni precum Emil Boc, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă și alții care au fost în aceleași poziții fruntașe și în PD. PD este urmașul direct al FSN, iar FSN este urmașul direct al PCR. PD a absorbit, de-a lungul timpului, Partidul Noua Românie, înființat de Virgil Măgureanu, prin asta absorbind și aripa naționalistă a PCR, care și-a continuat activitatea după 1990 prin PUNR. Atât în PD, PD-L, cât și direct în PNL s-au aflat și se mai află urmași direcți ai unor fruntași ai Securității precum și unii dintre cei mai ordinari colaboratori ai Securității ca poliție politică. Să ne amintim de Mircea Ionescu Quintus, fost președinte și apoi președinte de onoare al PNL, un turnător de o abjecție atât de mare încât a rușinat mulți torționari. Boc, Flutur și mulți asemeni lor, astăzi liberali de frunte, au fost, până în 2005, membri ai Internaționalei Socialiste, într-o perioadă în care PSD nu era asociat acestei mișcări la nivel european.

Așadar, spre lămurirea generalului, este o exagerare să deschidă gura despre urmașii comuniștilor când propriul partid, care l-a adoptat de când a trecut în civilie, colcăie de comuniști precum Blaga și de urmași ai comuniștilor precum ceilalți amintiți aici și mulți alții asemeni lor. Unul dintre urmașii ăștia ai comuniștilor, Emil Boc, s-a adaptat și el rapid la istoria precomunistă a PNL și a început să emită vorbe de duh. „Acum avem o singură politică: prin noi înșine!“, a zămislit pe gură Boc duminica trecută, în ziua confirmării lui Ciucă în poziția de candidat în turul I al prezidențialelor.

„Prin noi înșine“ este folosit, astăzi, de către peneliști ca un soi de slogan, membrii partidului crezând că aceste vorbe moștenite din străbuni se referă la capacitatea PNL de a ajunge la guvernare prin forțe proprii. Capacitate care nu s-a manifestat niciodată din 1990 încoace, perioadă în care PNL a ajuns să dea premierul și să aibă mulți miniștri doar în urma unor alianțe pre- ori post-electorale, uneori prin ignorarea rezultatului alegerilor parlamentare.

Ca să înțeleagă și urmașii comuniștilor și foștii membri ai Internaționalei Socialiste ce program promovează atunci când rostesc, cu gura plină, „Prin noi înșine“, trebuie să-i trimitem înapoi în timp, în mai 1905, când Vintilă I.C. Brătianu a publicat, în Voința Națională, articolul intitulat chiar așa: „Prin noi înșine“. Acest articol-manifest a stat la baza doctrinei economice pe care Vintilă Brătianu a și pus-o în practică între 1922 și 1928, perioadă în care a fost ministru de Finanțe și apoi premier.

Rezumând, „Prin noi înșine“ era o doctrină prin care PNL a încercat să dezvolte România, să o industrializeze, bazându-se în principal pe capitalul românesc. „Prin noi înșine“ a dus la legea minelor, legea energiei și legea apelor din 1924, prin care companiile care activau în aceste domenii trebuiau să aibă minimum 60% capital românesc, 2/3 din membrii consiliilor de administrație trebuiau să fie cetățeni români, ca și președinții acestor consilii de administrație. Ca urmare a aplicării doctrinei liberale „Prin noi înșine“, SUA, Marea Britanie și Franța au amenințat cu ruperea relațiilor diplomatice cu România, mai ales pentru că erau direct afectate companiile din industria extracției și prelucrării petrolului și gazelor naturale.

Doctrina impusă de Vintilă Brătianu era una care astăzi ar fi numită suveranistă și protecționistă, ea venind la pachet și cu taxe vamale crescute pentru importurile din alte țări, în încercarea de a proteja fragila industrie românească. Vintilă Brătianu, principalul motor al doctrinei „Prin noi înșine“, și-ar fi găsit după 1990 un bun continuator în Liviu Dragnea, mai degrabă decât în orice penelist de astăzi, PNL fiind partidul care, prin Tăriceanu, a dat gratis gazele din Marea Neagră unor companii cu capital 100% străin.

E bine că politicienii noștri se inspiră din unele idei ale trecutului, e rău, însă, când habar nu au despre ce vorbesc. În ritmul ăsta, nu e departe ziua în care urmașii FSN-ului ne vor trimite la muncă spunându-ne că aceasta, munca, ne face liberi. (catavencii.ro)

Articolul precedentFlorian Bodog: Competitivitatea trebuie să fie în slujba cetățenilor, nu invers!
Articolul următorCine a șters declarația lui Ciucă, în care spunea că nu va intra niciodată în politică, de pe site-ul Radio România?