Poate o parte dintre cititori au avut impresia că Ziarul Financiar a insistat prea mult pe subiectul contractării surpriză de către OMV Petrom a 1,4 miliarde de metri cubi din gazul care va fi scos din Marea Neagră către firma germană Uniper, însă în joc nu sunt atât cantitatea, cât semnificaţia acestui contract şi modul în care a ajuns în mass-media informaţia despre acesta.
Sorin Pâslaru: OMV Petrom şi Romgaz vor urma să exploateze în mod egal zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră evaluat iniţial, la începerea proiectului acum 15 ani, la un volum de 40-80 miliarde de metri cubi, iar după cele mai recente date la 150-200 de miliarde de metri cubi.
Ştirea despre contractul dintre OMV Petrom şi Uniper a apărut pe surse la începutul acestui an la agenţia de presă Reuters. Ştirea a creat emoţie pentru că unul dintre punctele cheie ale negocierii dintre statul român şi OMV Petrom, mai ales înainte ca Romgaz să ia locul americanilor de la Exxon în proiect contra unui miliard de dolari, a fost ca gazele exploatate în Marea Neagră să meargă şi să fie folosite în România. Iar informaţia că, aparent fără ştirea statului român, OMV Petrom a bătut deja palma cu germanii pentru o parte din gazul din Marea Neagră a inflamat spiritele. Cei care au aruncat cu apă rece peste flamă au venit şi au spus: România consumă doar 10 miliarde de metri cubi pe an, 90% din producţie locală, va fi suficient gaz pentru România şi va mai rămâne şi pentru export.
Dar cine susţine acest punct de vedere nu ia în calcul două lucruri.
Întâi – că România are o reţea subdezvoltată de gaze şi deci un consum mult sub potenţialul său economic, la jumătate faţă de Ungaria şi la 10% faţă de Germania. Ungaria, la o populaţie şi suprafaţă la jumătate faţă de România, are 100.000 de kilometri de conducte de gaz (de transport şi de distribuţie), pe când România este doar la 50.000 de kilometri, iar Germania la 500.000 de kilometri. Relaţia între consumul de energie, inclusiv de gaz, şi PIB/capita nu trebuie să o mai demonstreze nimeni. Şi nici relaţia între consumul de gaze şi confortul din locuinţe. Ungaria are 98% din locuinţe conectate la gaz deşi nu are zăcămintele României de gaz, iar o altă ţară din regiune care a dat de gaz mult în Marea Neagră, Turcia, şi-a propus ca în cinci ani toate locuinţele să fie dotate cu gaz metan. În România, 3 milioane de locuinţe din mediul rural încă se încălzesc cu lemne şi ar fi culmea ca gazul din Marea Neagră să fie exportat prin conducta Tuzla-Podişor-Nădlac pe sub casele oamenilor care nu au acces la reţeaua de gaze.
Deci consumul de gaze al populaţiei se va dubla sau chiar tripla în următorii zece ani având în vedere dezvoltarea reţelei de transport pe care o are în derulare Transgaz, precum şi a reţelelor de distribuţie. Mai mult, va fi nevoie de gaz suplimentar pentru producţia de energie electrică în centrala de la Iernut a Romgaz, în alte centrale electrice pe bază de gaz, precum şi în industria mare sau în industria agro-alimentară. Gazul e materia principală pentru producţia de îngrăşăminte, unde România are un deficit anual de 3 miliarde de euro, iar pentru industria alimentară este esenţial – nu poţi faci o brutărie fără gaz. Deci dacă România vrea să-şi dubleze PIB-ul în următorii zece ani, va consuma cel puţin dublu gaz, adică 20 de miliarde de metri cubi pe an.
Dar al doilea motiv pentru care gazele din Marea Neagră sunt necesare în România este şi mai important. Având în vedere situaţia conflictului din nord-est, este clar că gazele nu mai sunt un produs pur şi simplu economic precum pantofii pe care poţi să îi aduci de oriunde din lume, ci sunt şi un produs politic. Deci accesul la gaz “corect politic” va fi nepreţuit pentru această regiune şi pentru Uniunea Europeană în general în următoarele decade. Lăsând la o parte faptul că cererea de energie creşte constant şi automat şi preţul gazului va creşte în viitor, valoarea gazului din Marea Neagră e dată în primul rând de acces, de faptul că poţi pur şi simplu să îl cumperi, faţă de gazul din Rusia, pe care Uniunea Europeană nu mai poate să-l cumpere. Deşi este la poarta sa, nu are acces la el pentru că este la duşman.
În aceste condiţii, care este cea mai bună strategie pentru România ca să mai aibă gaz şi generaţiile viitoare? Cea mai bună strategie este ca pe măsură ce vine gazul din Marea Neagră, să diminuăm producţia on-shore, adică din rezervoarele terestre, a căror licenţă de exploatare şi-o împart în mod egal Romgaz şi OMV Petrom.
Va fi înţelept pentru România să înlocuiască gazul onshore cu gazul offshore imediat ce acesta va fi disponibil şi să lase gazul terestru generaţiilor viitoare. Situaţia cu gazul din offshore, din ape adânci, este că odată ce ai dat “cep” trebuie să-l consumi, trebuie să-l arzi. De asta şi-au şi permis acum cinci ani ungurii de la FGSZ, Transgazul unguresc, să ne spună în derâdere: „Ce-o să faceţi cu gazul din Marea Neagră, că nu aveţi capacităţi locale de consum (în industrie sau pentru populaţie – n. red.)? O să faceţi un foc mare şi-o să-l ardeţi?”. Nu-l ardem, îl consumăm, şi dacă nu avem în timp util noi locuinţe conectate la gaz şi industrie nouă care să-l consume, o să reducem extracţia de gaze din zăcămintele terestre sau vom încetini punerea în exploatare a noilor zăcăminte descoperite în anii anteriori, cum este cel de la Caragele din judeţul Buzău. Deci consumăm din Marea Neagră din 2027 încolo până se termină şi nu mai consumăm din rezervoarele terestre ca să avem ce lăsa generaţiilor viitoare. Deci în loc să extragem 9-10 mld. mc de pe uscat, extragem doar 5 mld. mc sau mai puţin şi restul lăsăm rezerva pentru generaţiile viitoare. Şi acoperim consumul cu gazul din Marea Neagră, 5-10-15 mld mc pe an sau cât avem nevoie.
Nu avem 2.000 de miliarde de metri cubi în Marea Neagră ca să fim Norvegia şi să punem bani deoparte pentru ţară într-un fond de investiţii din exportul ca atare al acestui gaz. Nu putem exporta materie primă şi să importăm produs finit. Asta nu aduce dezvoltare, ci subdezoltare. Avem nevoie de gazul din Marea Neagră nu atât din punct de vedere comercial, ci avem nevoie de gazul din Marea Neagră pentru siguranţa energetică a României. Aşa cum se vede după ultimele alegeri din America, ne îndreptăm spre o lume „care pe care”. Mai la vest de noi, Ungaria nu are nicio problemă să îşi asigure resursele de energie din toate azimuturile. Noi nu trebuie să facem pacte ale lui Faust, cum face Viktor Orban cu Putin pentru că nu are resurse dar are consum, ci doar să ne protejăm într-un mod inteligent resursele locale pentru prosperitatea generaţiilor viitoare. Încă o dată, gazul în viitor nu va fi o problemă de preţ, ci de acces. Ai acces sau nu ai acces. Noi îl avem sub picioarele noastre.
Toate, dar absolut toate ţările din lume îşi folosesc cu inteligenţă tot ceea ce deţin şi nimeni nu blamează că Norvegia are o companie de stat – Statoil – care se ocupă cu extracţia gazului şi a petrolului din Marea Nordului sau că Arabia Saudită are Aramco, gigantul mondial de gaz şi petrol, cu o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari. Noi nu suntem o Arabie Saudită a lumii, dar prin gazul din Marea Neagră devenim o Arabie Saudită a Balcanilor şi estului Europei.
Ştiind ce emoţie va suscita apariţia informaţiei despre acest contract între OMV Petrom şi germani, având în vedere discuţiile anterioare privind necesitatea de a consuma gazul din Marea Neagră în România, nu ar fi fost normal şi moral faţă de această ţară ca primul contract semnat să fi fost anunţat cu o entitate locală?
Cine spune că e “business as usual” înseamnă că nu vede ce e zi de zi în această lume. De ce nu poate veni BASF sau un alt gigant german al îngrăşămintelor şi chimiei să facă un mare combinat în Dobrogea ca să punem valoare adăugată peste acest gaz şi să creăm 10.000 de joburi?
Oamenii vor să vadă de la cel mai înalt nivel mesaje şi decizii care să arate că liderii acestei ţări gândesc cu inteligenţă şi viziune în primul rând pentru România şi pentru generaţiile viitoare din această ţară, pentru că altfel vor fi hrănite alte tipuri de discursuri. Este nevoie de cea mai bună strategie posibilă pentru ca investiţia din Marea Neagră să creeze maximum de valoare adăugată pentru România în următoarele decade. (ZF.ro)
