Să o luăm, vă rog, un pic invers ca și cronologie (semi-recentă) și să vedem, pe sărite, cum se manifestă pragmatismul occidental (avem de învățat!!):
– #UE a impus vreo 15 serii de sancțiuni împotriva Rusiei lui Putin. Deja, faptul că sunt peste zece serii de așa-zise sancțiuni spune multe… (*** no comment, dar veți găsi date relevante/șocante la final)
– #China a fost raiul pe pământ după ce și-a deschis granițele pentru companii occidentale în căutare de forță de muncă (foarte) ieftină. Apoi, când s-a dezvoltat cu sutele de miliarde americano-europene, Vestul și-a adus aminte că e comunistă.
- Ceaușescu era frecventabil pentru Occident (a fost primit la Washington de vreo trei președinți americani, asta pe lângă regina Angliei…) câtă vreme părea că e relativ independent față de URSS. Apoi, când Bush și Gorbaciov s-au… apropiat, nu a mai fost bun. Pe merit!
– Saddam Hussein a fost foarte bun pentru Occident, care îl sprijinea, câtă vreme lupta cu regimul islamist in #Iran, în anii 80. Până nu a mai fost.
– Talibanii erau sublimi (sic!) câtă vreme luptau, finanțați de SUA, împotriva URSS. Până nu au mai fost.
– Franco, în Spania, a fost foarte rău, până Vestul l-a re-evaluat ca anti-comunist!
– Sovieticii au fost esențiali câtă vreme au luptat cu naziștii. Până nu au mai fost.
– Naziștii, pe drept cuvânt, erau iadul pe pământ, până după război, când #Germania a fost declarată ca de-nazificată (din pix!) și s-a alăturat (partea de Vest) luptei împotriva URSS. Și asta nu la zeci de ani după 1945 ci IMEDIAT după 1945!
– Japonezii erau mâncători de copii (și au comis și ei crime oribile în Asia), până după război, când s-au alăturat Vestului împotriva URSS și a Chinei lui #Mao și crimele de război au fost șterse cu buretele.
– China a fost și ea bună (prima dată), câtă vreme a suferit urgia japoneză, după care, desigur, a fost acaparată de Mao și a devenit stat inamic.
– #Lenin a fost bun (pentru prusaci, care l-au finanțat), ca să destabilizeze regimul țarist. Apoi a fost rău.
– Otomanii au fost re-re-evaluați (de Vest) când s-au dat cu prusacii, drept pentru care Vestul i-a finanțat pe wahabiștii saudiți împotriva lor. (vezi Lawrence al Arabiei)
– Țariștii au fost și ei răi (vezi războiul din Crimeea), până Vestul (o parte din el) și-a dat seama că are nevoie de ei împotriva prusacilor.
– Otomanii au fost răi (nu și pentru francezi, care aveau tratat cu ei din secolul XVI!) până ce au intrat în conflict cu Rusia țaristă expansionistă. Apoi, au fost re-evaluați și sprijiniți.
– #Franța și #Anglia s-au războit, secole, până ce Prusia a început să ia avânt. Apoi, au devenit aliate.
– Franța sub #Napoleon era descrisă în restul Europei (aproape) ca Germania nazistă, până ce Concertul European și-a dat seama că are nevoie de ea.
– Anglia și America s-au războit până prin 1812, după care englezii și-au dat seama că au probleme mai mari în #Europa și au început să facă #business cu americanii…
Și astea, toate astea, dacă ne oprim la început de secol XIX…
Dacă mergem și mai mult în timp, spre secolele XVII-XVIII, atunci ne speriem și mai tare!
——
Așadar, noi, ăștia mici, de la gurile Dunării, am face bine să luăm aminte și să nu ne ‘umflăm’ prea tare împotriva nimănui, pentru că suntem mici, iar dușmanii de azi ai marilor noștri prieteni ar putea fi, mâine, prietenii lor. Iar noi nu știm ce am deveni.
Ce spun eu nu e împotriva Occidentului din care, totuși, facem și noi parte în mod oficial de vreo 17 ani (și cultural de vreo 200). Ce spun eu e că în cadrul Occidentului, la fel ca orice altă țară, ar trebui să știm mai bine cine suntem și ce vrem, nu doar să dăm like…
——
Mai spre zilele noastre… #NATO a fost fondată în 1949. #Suedia (cu o atitudine foarte ‘ciudată’ față de Hitler în vremea războiului!…) nu a dorit să adere până în 2022, adică după 73 (șaptezeci și trei) de ani!! Acum, tot Vestul moare de grija suedezilor, pentru că #Ungaria lui Orban le tot amână aderarea.
Ați văzut ceva similar, din partea Vestului (ceva similar!), după ce #Austria ne tot amână nouă și bulgarilor aderarea meritată la #Schengen deși tot Vestul (toate Instituțiile Europene) spune că suntem gata de peste un deceniu?
Ce credeți că s-ar întâmpla daca Austria ar decide că vrea și ea în NATO, iar noi, prin absurd, ne-am opune?
——
Dacă vrem o țară ca afară, avem de învățat!
Iar prima lecție, cred eu, e că dacă ai în fața Vestului (partenerii și aliații noștri, fără discuție și fără rezerve) coloana vertebrală precum un fular, te mănâncă de viu.
A doua lecție, e că TOTUL se re-evaluează, permanent!
E cheia succesului lor, oameni buni. De sute de ani. Și tare mă tem că Putin a înțeles asta, bine de tot. Și joacă jocul.
(*** Conform FMI, citat de BBC, 10.02.2024, economia Rusiei va crește cu 2,6% în acest an, ‘mai repede decât orice țară din G7’! Apropo de ‘sancțiuni’!…)
De ce? Pentru că China (fără virgulă…)! Dar și pentru că țări mari, precum #Brazilia sau #India, joacă la offside… Ca să nu mai vorbim de regimul criminal saudit, dar și acolo re-evaluam, pentru că Iran.
Așadar, dacă mâine China invadează Taiwanul, iar rușii – oricare ar fi ei – o lasă în offside, ce credeți că va face Vestul?
Prin urmare, dacă învățăm ceva din Istorie, e că Occidentul trebuie, într-adevăr, să fie pregătit să lupte cu rușii. Doar că încă nu știm clar împotriva cui…
De aceea, pentru Vest, care ne include și pe noi, pare că este important ca Rusia, pe cât posibil, să piardă în Ucraina, dar nu foarte rău! Mai vorbim peste vreo 15 ture de ‘sancțiuni’…